„M-am transformat într-un monstru!”. Vasile Stângă, golgheterul all-time al naționalei, a ajuns la capătul răbdării și transmite un mesaj public pentru arbitrii din România

Meciul de handbal masculin dintre CSA Steaua Bucuresti si RK Izvidac, contand pentru Liga Seha, disputat la Sala Polivalenta din Bucuresti, miercuri, 31 octombrie 2018. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Vasile Stângă, managerul echipei de handbal CSA Steaua și golgheterul all-time al naționalei, nu a mai rezistat și a făcut declarații incendiare la adresa arbitrajului după ultima partidă de campionat susținută la Minaur Baia Mare. Gruparea din Ghencea a pierdut cu scorul de 31-29, într-un joc din etapa a 19-a, iar în urma acestui rezultat a „retrogradat” până pe locul 5.

După disputarea jocului Minaur Baia Mare – Steaua, Vasile Stângă a publicat pe pagina personală de Facebook mai multe faze litigioase, însoțite și de explicații:

Pași au fluierat acești arbitri în meciul cu Minaur (n.r. Gorina și Melencu), nu au văzut până acum o depășire ca asta…

Am fost sunat de mulți prieteni care mi-au spus că n-au văzut asemenea arbitraj. Acești fluierași nu știu de legea avantajului. Au fragmentat jocul cu scopul să bage echipa în prepasiv (asta este găselniță acum în handbalul românesc) și, bineînțeles, să permită echipei gazde să joace neregulamentar în apărare”.

Vasile Stângă: „De ce președintele de la Timișoara a spus clar că nu participă la o licitație a arbitrajului? Înseamnă că se întâmplă ceva

Vasile Stângă a răbufnit însă când a stat de vorbă și cu ProSport: „Am tăcut, dar nu se mai poate. Sunt la capătul puterilor și trag un semnal de alarmă și pentru toate echipele din Liga Națională. La întâlnirea președinților de acum două săptămâni, eu am cerut ca acesta să fie și un moment zero pentru handbalul românesc, să descurajăm arbitrajele tendențioase, să terminem cu favoritismele. O singură întrebare adresez. De ce președintele de la Timișoara a spus clar că nu participă la o licitație a arbitrajului? Înseamnă că se întâmplă ceva”.

Apoi, managerul Stelei a vorbit despre calitatea unor arbitri: „Sunt anumite cupluri de arbitri care nu știu regulamentele ori conduc meciurile tendențios. Comit niște greșeli flagrante, nu mai au niciun fel de frică nici atunci când meciurile sunt televizate, arbitrilor nu le mai pasă nici de faptul că-i văd o țară întreagă”.

Vasile Stângă a continuat, susținând că arbitrajele l-au transformat incredibil: „La meciurile Stelei m-am transformat într-un monstru din cauza arbitrajelor. Am revăzut imagini după meciuri și nu mi-a venit să cred în ce hal m-au adus. Arbitrii au ajuns să decidă clasamente, cine joacă în play-off, cine joacă în play-out și nimeni nu ia nicio măsură. Ne întreabă jucătorii, pentru ce ne mai antrenăm, când știu dinainte că la anumite meciuri vor pierde. Înaintea unei etape, prima întrebare este ceva de genul, cine ne arbitrează? Este dureros! Toată lumea știm că sunt anumite echipe favorizate, se fac fel și fel de calcule, dar nu de către antrenori și jucători. Dacă nu se ia nicio măsură, mai bine stau acasă, că ajung să-mi distrug sănătatea”.

În finalul discuției, Vasile Stângă le-a adresat un mesaj public arbitrilor: „Domnilor arbitri, vedeți-vă de arbitraj, de meseria pe care v-ați ales-o și lăsați campionatul să se decidă în teren. Noi nu vrem nici cei 5% care se spune că se acordă în general gazdelor. Nu vrem altceva, decât să fiți corecți!”.

Rezultate complete în etapa a 19-a: Dinamo – Reșița 33-23, Vaslui – Constanaț 20-23, Minaur – Steaua 31-29, Făgăraș – Călărași 16-26, Turda – Bacău 36-31, Focșani – Timișoara 21-20, CSM București – Buzău 24-24.

Publicat: 26 02. 2020, 09:31