Luminița Huțupan Dinu, noul antrenor cu portarii de la Universitatea Cluj

Fosta internațională Luminița Huțupan Dinu este noul antrenor cu portarii al echipei de handbal feminin Universitatea Cluj, potrivit anunțului de luni al clubului ardelean.

„Ne bucurăm să anunțăm că am ajuns la o înțelegere cu Luminița Huțupan Dinu. Prin această mutare arătăm din nou că ne dorim foarte mult ca proiectul nostru să progreseze și mai mult. Știm cu toții ce valoare a avut Luminița ca jucătoare și suntem convinși că va aduce un mare plus echipei noastre la nivelul portarilor”, a declarat managerul echipei clujene, Cosmin Sălăjan, pentru MEDIAFAX.

Luminița Huțupan Dinu (43 de ani) va face parte din staful Universității Cluj în acest sezon, cu opțiune de prelungire a contractului din vara viitoare.

De asemenea, antrenorul Rodica Petruș, care s-a ocupat de pregătirea portarilor la „U” Cluj până în prezent, va fi coordonatorul echipelor de junioare ale clubului, cu care va lucra pentru promovarea către lotul de senioare.

Fostul portar al naționalei României, a mai activat la nivel de senioare la vicecampioana HCM Baia Mare, iar în vară la lotul under 17 al României, care a ocupat locul 4 la CE.

După cinci etape derulate în Liga Națională, Universitatea Cluj ocupă locul 5.

Mediafax

Publicat: 21 09. 2015, 12:37
Actualizat: 21 09. 2015, 12:38