Lotul României pentru prima acțiune sub comanda lui Adrian Vasile. Gabriela Perianu revine la echipa națională!

Gabriela Perianu si Crina Pintea in meciul de handbal feminin dintre CSM Bucuresti si CSM Slatina, contand pentru Sferturile de finala ale Cupei Romaniei Fan Courier, desfasurata fara spectatori in Sala Polivalenta-Ioan Kunst Ghermanescu din Bucuresti, joi 3 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Naționala de handbal feminin va avea pe 2-3 februarie prima acțiune sub comanda lui Adrian Vasile, la lot fiind convocate 23 de jucătoare.

Lotul României pentru prima acțiune sub comanda lui Adrian Vasile

Adrian Vasile a fost anunțat oficial selecționerul României la feminin, iar prima lui acțiune va avea loc în 2-3 februarie, în București. Federația a trimis 23 de convocări, jucătoarele fiind așteptate la „Hilton”.

Din lot fac partea majoritatea handbalistelor care au efectuat deplasare la Euro 2020, dar și câteva nume noi. Cea mai importantă veste este revenirea Gabrielei Perianu. Interul stânga de la CSM București își anunțase retragerea de la echipa națională după Mondialul din 2019, dar noul selecționer a convins-o să revină. Laura Pristăvița (Gloria Bistrița) și Cristina Florica (SCM Rm. Vâlcea) au fost la rândul lor convocate. Dintre numele importante nu se mai regăsesc acum handbalistele de la SCM Craiova, Ana Maria Savu și Ana Maria Țicu, prima fiind accidentată.

Dar iată care este lotul României, cu care în mare măsură va fi abordat și turneul preolimpic din Muntenegru, programat în 19-21 martie:

  • Portari: Denisa Dedu, Yulia Dumanska, Ana Maria Măzăreanu, Diana Ciucă
  • Extreme stânga: Nicoleta Dincă, Cristina Florica, Ana Maria Iuganu
  • Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Bianca Bazaliu, Anca Polocoșer
  • Centri: Cristina Laslo, Eliza Buceschi, Andreea Popa, Laura Pristăvița
  • Interi dreapta: Laura Popa, Alina Ilie
  • Extrene dreapta: Laura Moisă, Andra Moroianu
  • Pivoți: Crina Pintea, Raluca Băcăoanu, Lorena Ostase, Alexandra Subțirică

Așadar, CSM București devine clubul cu cele mai multe jucătoare la echipa națională, cu șase reprezentante: Dedu, Neagu, Perianu, Bazaliu, Moisă și Pintea, în timp ce Gloria Bistrița o secondează cu cinci handbaliste: Măzăreanu, Dincă, Pristăvița, Moroianu și Băcăoanu.

Publicat: 22 01. 2021, 18:57