Larvik și Rulmentul se duelează azi în finală

Fanfara și câteva bubuituri i-au dat ieri-dimineață deșteptarea formației brașovene la Larvik.

Norvegienii au fost în sărbătoare cu ocazia zilei naționale. Cu mic cu mare, nordicii au ieșit pe străzi de la primele ore pentru a defila prin Larvik. Pentru cei trecuți de vârsta de 30 de ani din delegația brașoveană, scenele văzute le-au adus aminte de 23 August. „Am trăit și eu asemenea clipe când eram copil și defilam pe stradă. Este ceva extraordinar, o noutate să văd același lucru și în altă țară, îmi place foarte mult”, a spus Simona Gogârlă.

„Se vede că norvegienii țin foarte mult la această zi. Fac din ziua națională o adevărată sărbătoare. Așa era și la noi pe 23 August“, a menționat și Sorin Târcă, președintele echipei Rulmentul. Trupa de la poalele Tâmpei și-a propus însă să strice weekend-ul formației din Larvik și să obțină azi un rezultat pozitiv în prima manșă a finalei Cupei Cupelor. „Mi-aș dori ca ziua lor națională să fie sărbătoare și pentru noi”, a punctat Mariana Târcă.

Neagu nu se gândește la titlul de golgheter

Încordarea și emoțiile au început să se resimtă în sânul formației brașovene înaintea meciului din această seară, de la ora 20:15 (live pe Sport.ro). Nu lipsește însă nici tupeul, mezina Cristina Neagu putând fi una dintre jucătoarele care pot da tonul pentru Rulmentul în confruntarea cu Larvik. „Important este să câștigăm Cupa Cupelor. Contează mai puțin cine e golgheterul competiției“, ne-a declarat Neagu, aflată în luptă directă cu Riegelhuth (Larvik) pentru distincție.

– Mariana Târcă, antrenoare Rulmentul

jucătoare au făcut parte și din echipa care a câștigat în 2006 Challenge Cup: Barcan, Damian, Niculae, Munteanu, Șorodoc, Zavragiu

Publicat: 17 05. 2008, 22:37