La loc comanda! România, la teste pentru Campionatul European. Ce jucătoare au la dispoziție Ambros Martin & Co în stagiul de pregătire și programul sfârșitului de săptămână

Naționala feminină se află în aceste zile într-un stagiu centralizat de pregătire la București, adică prima etapă de pregătire pentru Campionatul European din Franța (30 noiembrie – 16 decembrie), după încheierea calificărilor din luna iunie. Ambros Martin și staff-ul tehnic au la dispoziție 34 de jucătoare, împărțite în două loturi, A Și B.

Din lot fac parte inclusiv jucătoarele de bază ale primei reprezentative, Cristina Neagu, Denisa Dedu, Valentina Ardean, Crina Pintea, Eliza Buceschi și Melinda Geiger. De altfel, căpitanul echipei naționale a anunțat cu entuziasm pe pagina personală de Facebook: „Fericită și mândră să îmbrac din nou tricoul echipei naționale a României! Ne pregătim pentru Campionatul European din luna decembrie! Hai România!”.

Staff-ul tehnic a fost nevoit să renunțe la trei jucătoare de la România B, din cauza problemelor medicale. Este vorba despre Diana Popescu (Corona Brașov), Andreea Popa (Rapid București) și Cristina Boian (U Cluj). Ele sunt accidentate și au fost lăsate la cluburi să-și continue programul de recuperare. A fost convocată în schimb doar Alexandra Badea de la CSM Rm. Vâlcea. Astfel, România A este formată din 18 jucătoare, iar România B din 16 jucătoare

Componența celor două loturi:

Lotul A:

  • Portari: Denisa Dedu (Siofok), Yulia Dumanska (SCM Rm. Vâlcea), Paula Teodorescu (HC Zalău)
  • Extreme stânga: Valentina Ardean (Gloria Bistrița), Cristina Florică (SCM Rm. Vâlcea)
  • Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București), Gabriela Perianu (Siofok)
  • Centri: Eliza Buceschi (Corona Brașov), Cristina Laslo (Buducnost), Ana Maria Țicu (SCM Craiova), Laura Pristavița (Gloria Bistrița)
  • Interi dreapta: Ana Maria Dragut (Kisvardai), Melinda Geiger (Siofok)
  • Extreme dreapta: Aneta Udriștioiu (CSM București), Laura Chiper (Corona Brașov)
  • Pivoți: Crina Pintea (Issy Paris), Raluca Băcăoanu (SCM Rm. Vâlcea), Daniela Rațiu (Gloria Bistrița)

Lotul B

  • Portar: Diana Ciucă (SCM Rm. Vâlcea)
  • Extreme stânga: Diana Predoi (Gloria Buzău), Alexandra Dindiligan (U Cluj)
  • Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Minaur), Alexandra Badea (CSM Rm. Vâlcea)
  • Interi stânga: Sorina Tîrcă (Corona Brașov), Anca Polocoșer (CSM Roman), Andreea Tîrșoagă (CSM Tg. Mureș), Bianca Bazaliu (CSM București)
  • Centri: Mădălina Zamfirescu (Debrecen), Raluca Petruș (U Cluj)
  • Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Daria Bucur (Corona Brașov), Ștefania Lazăr (CSM Slatina)
  • Pivoți: Lorena Ostase (CSM Slatina), Teodora Popescu (HC Zalău)

Stagiul de pregătire va fi concluzionat la sfârșitul săptămânii și cu meciuri de pregătire. Astfel, România B – Polonia B (vineri, ora 16:30) și România A – Polonia B (sâmbătă, ora 18:00). De asemenea, România A și România B vor face un meci de antrenament. Jocurile vor avea loc la Sala Apollo și Sala Elite, dar staff-ul tehnic a decis ca acestea să fie închise, având în vedere că este vorba doar despre pregătire.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 25 09. 2018, 12:24
Actualizat: 25 09. 2018, 13:08