Japonia ne pândește și în 2012!** Calcule pentru calificarea la JO de la Londra

România merge ca primă reprezentantă a Europei în turneul preolimpic, după ce Suedia și-a asigurat prezența prin CM.

Naționala feminină nu mai este nevoită să aștepte numele viitoarei campioane pentru a se califica în turnele preolimpice din 25-27 mai. România a acces în această fază ca primă reprezentantă a Europei, după turneul din 2010, unde a obținut bronzul. Până luni noapte, privilegiul l-a avut Suedia, însă nordicele au prins o poziție mai bună prin Campionatul Mondial, unde au încheiat pe 9.

În turneele preolimpice, șase echipe provin de la Mondiale, iar alte șase ca reprezentante ale continentelor. Două dintre cele opt repezentative calificate în sferturile CM, Norvegia și Brazilia, au deja biletele pentru Londra. În acest caz, celelalte șase echipe din sferturi, Rusia, Croația, Danemarca, Angola, Franța și Spania, au acces în turneele preolimpice. Campioana mondială se va califica direct, caz în care și Suedia prinde locul 9 și „eliberează” României primul loc cuvenit Europei. Dacă Norvegia ia titlul, atunci Suedia este la Londra, fără a mai juca în luna mai.

Europa ia încă două locuri

Europa va avea două locuri dacă ia titlul mondial în Brazilia, caz în care și Muntenegru intră în calificări. Și Olanda mai speră la turneul preolimpic, dar trebuie ca Angola să câștige Cupa Africii, moment în care Muntenegru merge în turneele din 25-27 mai prin CM, de pe poziția a zecea.

România va juca pentru calificarea la Londra, probabil într-o grupă cu Rusia, Franța, Danemarca sau Spania (gazdă), Croația, Suedia sau Muntenegru (a doua echipă de la CM) și Japonia, reprezentanta celui de-al patrulea continent.

Publicat: 14 12. 2011, 08:26
Actualizat: 14 12. 2011, 08:27