IUREȘ! CSM București a avut o răbufnire de orgoliu în meciul retur cu Nykobing în Liga Campionilor și s-a impus la o diferență de 13 goluri

CSM București a trecut peste accidentul de acum două săptămâni din Danemarca și s-a impus cu 39-26 în partida retur cu Nykobing, în cadrul etapei a 4-a a Ligii Campionilor la handbal feminin.

  • CSM București a văzut în primele 17 minute nu mai puțin de 4 eliminări, iar până la pauză – 5. În minutul 17, echipa s-a aflat, de altfel, într-o situație neobișnuită, a rămas în trei jucătoare după o schimbare greșită, fiind la acel moment în dublă înferioritate. Campioana României a rezistat însă fără a lua gol nici în trei, nici în patru, nici în cinci jucătoare în acea perioadă a jocului.
  • Campioana României a atins diferența de 10 goluri după 40 de minute: 25-15
  • Paula Ungureanu a făcut un alt meci foarte bun. În prima repriză, portarul a pus urmărul la diferența de 6 goluri (18-120, având nu mai puțin de cinci intervenții unu la unu
  • Iulia Curea a fost jucătoarea meciului. Extrema stângă și-a pus amprenta asupra jocului cu 7 goluri. În minutul 55, ea a înscris și un gol pe la spate

CSM București nu a traversat cele mai fericite două săptămâni, de la partida pierdută cu campioana Danemarcei (22-25) și până la meciul retur din Sala Dinamo. Supărarea acumulată în această perioadă s-a transformat într-o mare sete de revanșă. Debutul de meci nu a fost cel mai bun, ba chiar a adus aminte de anumite lucruri care nu au mers în partida tur, când Nykobing a început să „spargă” blocul defensiv tot prin zona centrală, iar interul stânga Johanna Westberg și-a pus în valoare aruncarea de la distanță.

CSM București și Nykobing au mers cap la cap până în minutul 17, când echipa a ajuns într-un moment delicat: a rămas în teren în trei jucătoare, alte trei fiind eliminate. În acest moment de greutate a venit însă și scânteia de care echipa avea nevoie pentru a depăși un oarecare prag psihologic. Campioana României a trecut de aceste minute fără să primească gol, ba chiar sa desprins de la 6-6 la 8-6. A fost și sprintul decisiv, pentru că Nykobing nu a mai contat deloc.

În Danemarca, atât Cristina Neagu, cât și Isabelle Gullden au prins o zi mai slabă. Acum, ambele au fost la înălțime, iar CSM București a avut strălucire în atac. La nivelul porții, Paula Ungureanu a rămas constantă. Astfel, campioana României s-a desprins până la 18-12 la pauză.

Diferența de 10 goluri a devenit doar o chestiune de minute după pauză, întrucât tigroaicele nu au mai lăsat garda jos. Repriza le-a aparținut aproape în totalitate celor două extreme, Iulia Curea și Nathalie Hagman, care au apăsat permanent pe accelerație și au înscris gol după gol. Nu s-a mai pus accent pe apărări, Nykobing a realizat că nu se poate pune cu iureșul bucureștean, astfel că până la final diferența a urcat până la 13 goluri, 39-26. CSM București și-a luat revanșa cu vârf și îndesat, dar și mai important a arătat ca o echipă cu pretenții.

CSM București – Nykobing Falster 39-26 (18-12)

Ungureanu, Grubisic, Iordache – portari; Udriștioiu 1, Frafjord 3, Gullden 5, Curea 7, Neagu 7, Jacobsen, Jorgensen 3, Ayglon, Bazaliu 1, Manea 3, Kurtovic 3, Hagman 6, Mehmedovic. Antrenor – Helle Thomsen

Greve, Soerensen – Nielsen, E. Westberg 4, J. Westberg 8, Merg 1, Iversen 2, Lagerquist 3, Ikehara 2, Pedersen 3, Olsen, Wallen 2, C. Kristiansen, K. Kristiansen 1. Antrenor – Jakob Larsen

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 04 11. 2017, 17:29
Actualizat: 04 11. 2017, 21:39