INTERVIU cu Crina Pintea după ce a câștigat Liga Campionilor cu Gyor. Primul lucru pe care l-a făcut după minutul 60 al finalei cu Rostov Don: „A fost momentul perfect!”

Crina Pintea a intrat în galeria marilor jucătoare din România care au reușit să facă mare performanță și afară. Pivotul naționalei României a câștigat duminică, la Budapesta, Liga Campionilor în tricoul echipei Gyor, la numai 6 luni de la transferul în Ungaria. Crina continuă astfel tradiția unor jucătoare exponențiale, care au obținut trofeul cu o echipă în străinătate, începută după 1990 cu Edith Matei, Mariana Tîrcă și Valentina Cozma și continuată apoi de Luminița Huțupan-Dinu, Carmen Amariei, Cristina Vărzaru, Adriana Țăcălie și Cristina Neagu.

La nici 24 de ani de la cel mai important succes al carierei am găsit-o pe Crina Pintea cu vocea pierdută, la fel cum s-a întâmplat cu Oana Manea, după ce a câștigat Liga Campionilor în 2016 cu CSM București. Pivotul român a vorbit însă pentru cititorii ProSport, pentru fani despre satisfacția imensă pe care o trăiește în momentul de față. Înainte de a lectura interviul acordat, să remarcăm faptul că handbalista a fost desemnată cel mai bun pivot al sezonului în Liga Campionilor. Iar după finală, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și ia steagul tricolor, pe care l-a purtat apoi cu mândrie în jurul gâtului.

Cum te simți acum cu trofeul câștigat? Și nu orice trofeu, ci chiar cel mai important la nivel de cluburi.
Mă simt excelent, singura problemă este că nu mai am voce (n.r. zâmbește). Mi s-a îndeplinit un mare vis al carierei mele.

Crina, ai traversat un sezon fantastic, iar după ce ai câștigat câteva premii individuale, ai reușit să îți treci în palmares și titlul în Liga Campionilor. Care ar fi explicația?
Pentru acest sezon fantastic au fost foarte mulți ani de muncă în spate, cu bucurii și dezamăgiri, cu de toate. Dar important este că am avut mereu un feeling, am crezut într-un asemenea traseu. Nu am cedat niciodată să cred că pot să ajung până la cel mai înalt nivel.

Cum ai trăit weekend-ul în turneul Final Four de al Budapesta?
Am fost foarte concentrată, de fapt toate felete am fost foarte concentrate și motivate. Am avut un singur scop, să câștigăm Liga Campionilor. Am trăit la maximum fiecare moment, ne-am bucurat în fiecare zi, iar până la urmă am ajuns acolo unde ne-am propus.

Senzația a fost că 115 minute n-ați avut emoții, ați controlat totul. În ultimele 5 minute ale finalei cu Rostov Don ați avut ceva emoții. Cum ați simțit voi din teren tot ce s-a întâmplat?
Într-adevăr, au fost ceva emoții pe finalul partidei cu Rostov, pentru că nu mai marcasem, dar sincer eu am trăit tot timpul cu senzația că vom câștiga finala. Pe final chiar le spuneam fetelor să țină mai mult de minge, că imediat se va termina și titlul este al nostru.

După finală cum a fost?
A fost o trăire foarte frumoasă, ne-am bucurat, am sărbătorit, a fost nebunie, așa cum este atunci după o mare realizare.

În ceea ce te privește, la final a apărut o imagine tare frumoasă, unul dintre primele lucruri pe care le-ai făcut, ai fost să-ți pui la gât steagul tricolor…
L-am purtat cu mine foarte mulți ani, mereu l-am avut în ghiozdan. Mi-am dorit foarte mult să-l pot scoate într-o zi. După finala cu Rostov Don a fost momentul perfect.

Cum a fost revederea cu Ambros Martin?
Am vorbit cu el, dar foarte puțin. Normal, a fost și el concentrat pe echipa lui, eu concentrată cu ale mele. Ne-am salutat, am vorbit puțin, iar la final m-a felicitat. Cam a fost totul…

Deci nu ați apucat să vorbiți și de echipa națională…
Am vorbit puțin. Mi-a spus că a avut câteva motive pentru care a renunțat, dar nu le știu exact. Cred că a făcut ce e mai bine pentru el și, la fel, cred că ce este mai bine pentru echipa națională.

Toată lumea te așteaptă acum să vii la București și să câștigi Liga Campionilor și cu CSM.
Abia ce trăiesc un moment foarte important aici, mă bucur la maximum de el. Totul este foarte cald aici, chiar nu pot să vorbesc acum ce va fi la CSM București. Ideea este că acum îmi doresc foarte mult să mă odihnesc, ultimele trei săptămâni au fost destul de pline. După ce mă odihnesc puțin, merg la echipa națională, iar apoi, iar vacanță. La reluarea activității voi veni cu forțe proaspete și motivată ca de obicei, dar îmi doresc foarte mult să fie bine și la București. Oricum, e prea devreme să vorbim de CSM, despre ce vom face. Totul trebuie luat pas cu pas. Și aici, nimeni nu a declarat că Gyor o să câștige Champions League, chiar dacă reușise acest lucru și înainte. Important este să fii cu picioarele pe pământ și să iei fiecare zi în parte.

În ultimii ani ai fost conectată la tot ce se întâmplă în handbalul internaținal. Ai simțit că Gyor a avut în acest sezon cea mai bună echipă din ultimul deceniu, având în vedere lotul avut la dispoziție, foarte bine acoperit pe toate posturile? Ați avut echipa ideală, având în vedere ce s-a întâmplat la Gyor în acest sezon, în care nu a pierdut niciun meci oficial, indiferent de competiție?
Ideea este că în cele 6 luni la Gyor am văzut foarte multe lucruri și am învățat la fel de multe lucruri. Cred că Gyor a avut echipa cea mai bună din toate punctele de vedere. Dar au fost ani de muncă la acest club, astfel încât echipa să arate astăzi așa. Toată lumea a tras în aceeași direcție, la fel și fetele au fost foarte conectate, au trecut peste toate. Important este cum gestionezi lucrurile, nu stai să te plângi de anumite lucruri, anumite probleme. Le lași afară și intri în sală, te antrenezi și dai tot ce ai mai bun, bineînțeles și la meciuri. Și cred că asta am văzut eu aici, o echipă cu jucătoare profesioniste, toată lumea a fost profesionistă. Cred că acest lucru a ajutat foarte mult ca Gyor să fie cine este azi.

Ați fost 16 fete vedete în vestiar, fiecare cu propria personalitate, cum v-ați înțeles?
Foarte bine și sunt foarte sinceră. Până să ajung aici nu am mai jucat cu atâtea jucătoare valorosoare, cu atâtea nume mari, iar când m-am transferat normal că m-am gândit puțin, cum ar putea fi. Dar vreau să-ți spun că am ajuns la Gyor și toată lumea m-a ajutat să mă integrez, a fost dornică să-mi arate, să mă învețe. A fost o perioadă minunată.

Deci scopul lor a fost să te intregrezi cât mai repede, pentru că până la urmă toată lumea aveați de câștigat. Percepția a fost că ai putea aduce la rândul tău un plus
Exact! Dacă eu am făcut lucruri bune, a fost bine pentru toată lumea. Când echipa a mers bine, toată lumea a fost fericită. M-am înțeles foarte bine și cu colega mea de post (n.r. Kari Brattset). Este o fată senzațională. Sunt atât de fericită că am putut împărtăși anumite momente de aici în cele 6 luni cu aceste fete, sunt niște fete minunate. M-am înțeles extraordinar cu ele.

În final aș vrea să te mai întreb o chestie. Dacă ai avea puterea să iei ceva cu tine de la Gyor, ce ai transfera la echipa națională, la viitoarea ta echipă de club?
Am învățat multe lucruri, le-aș putea pune în practică la prima reprezentativă, la viitoarea mea echipă, dar problema este că nu au venit fetele să îmi spună, trebuie să faci așa, trebuie să faci asta. Trebuie să mai iei lucruri bune și de alții. Eu transmit lucrurile astea, dar depinde și cum le vede lumea, cum le ia.

Surse foto: Crina Pintea Instagram, Gyor Audi ETO / Facebook
 

Publicat: 13 05. 2019, 18:47
Actualizat: 13 05. 2019, 19:16