Îi cer capul lui Trefilov!

Evgeni Trefilov este acuzat că a selecționat pentru JO prea multe jucătoare de la Lada Togliatti, echipa sa de club

Scandal fără precedent în handbalul din Rusia, după ce naționala feminină a fost eliminată de Coreea de Sud în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice de la Londra. Antrenorul Evgeni Trefilov (foto), a cărui carieră se confundă practic cu naționala rusă, a fost acuzat de câțiva dintre șefii cluburilor din prima ligă rusă că și-a selecționat propriile jucătoare de la Lada Togliatti în dauna unor alte handbaliste mai în formă. Protestul șefilor lui Dinamo Volgograd, Zvezda, Kuban Krasnodar, Astrahanochka și Rostov a luat forma unei scrisori deschise trimisă către ministrul sportului rus, Vitali Mutko, în care aceștia cer demisia antrenorului.

„Trefilov a convocat pentru JO opt jucătoare de la Lada Togliatti (n.r. lotul a avut 15 fete). După cum știți, el este antrenorul acestei echipe, care nu a încheiat decât pe locul trei în campionatul intern. Nu e de mirare că echipa a pierdut în sferturi cu Coreea de Sud”, au scris semnatarii în scrisoare.

Publicat: 01 09. 2012, 08:34
Actualizat: 01 09. 2012, 08:35