HCM Roman prinde anul 2015 în Cupa Cupelor, după ce s-a calificat în „optimi”. „U” Cluj – Radnicki Kragujevac 29-29 în manșa tur

HCM Roman a câștigat cu 24-19 manșa retur cu IK Skuru (Suedia), contând pentru turul 3 al Cupei Cupelor. În tur, cele două formații au terminat la egalitate, scor 30-30.

HCM Roman este prima formație din Liga Națională care și-a confirmat, oficial, prezența în cupele europene și în 2015. Echipa pregătită de Florentin Pera s-a calificat, duminică, în optimile Cupei Cupelor, după ce a eliminat din competiție formația suedeză IK Skuru. Reprezentanta României a trecut mai departe după ce s-a impus cu 54-49 la „general”.

Ambele partide s-au desfășurat la Roman, astfel că HCM a plecat din postura de favorită în „dubla” cu IK Skuru. După primele 60 de minute, Romanul a început însă să aibă mari emoții, având în vedere că prima manșă s-a terminat la egalitate, scor 30-30. După un rezultat sub așteptări în prima zi, HCM a spulberat toate grijile încă din startul manșei secunde. Băbeanu & Co au luat avans încă din primele minute, conducând cu 5-1, 11-5 și 14-8 la pauză.

HCM Roman avea nevoie de un succes în retur, având în vedere că meciul secund era considerat în deplasare, iar egalitatea la un scor mai mare de 30-30 era deja exclus. IK Skuru n-a reușit însă să amenințe în niciun moment victoria Romanului și, implicit, calificarea acesteia în optimi. HCM a câștigat cu 24-19, iar cu un plus cinci la „general” se va afla în urne pentru viitoarea tragere la sorți.

HCM Roman se află la a doua prezență în cupele europene, după ce în sezonul 2006-2007 a ajuns până în semifinalele Challenge Cup. În optimile Cupei Cupelor se vor mai regăsi, printre altele, Ferencvaros, Fleury, dar și cele patru formații din Liga Campionilor care vor fi eliminate. Podravka va continua în mod cert în Cupa Cupelor.

La calificarea în optimile Cupei Cupelor mai speră și „U” Cluj, chiar dacă în prima manșă a terminat la egalitate, scor 29-29, cu Radnicki Kragujevac. Jocul tur s-a disputat la Cluj, returul este peste o săptămână, în Serbia.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 16 11. 2014, 19:33
Actualizat: 16 11. 2014, 19:34