HCM Constanța a transferat un jucător de la campioana Europei

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, l-a transferat pe interul stânga Goran Bogunovici de la deținătoarea Ligii Campionilor, Flensburg-Handewitt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bogunovici are 1,98 metri și 104 kilograme.

Vineri, în conferința de presă în care au fost prezentați noii jucători au mai fost prezenți Mladen Rakcevici, Nikola Kedzo și băimăreanul Florin George Baican.

Nikola Kedzo are 26 de ani, 2,04 metri și 109 kilograme și evoluează ca inter dreapta. În ultimul sezon, el a jucat la Metalurg Skopje (Macedonia).

„Am ales HCM Constanța pentru că este cel mai bun club din România. Am avut oferte și din Elveția și Germania, dar mi-am dorit o nouă provocare. Am mai fost în lotul Croației, iar HCM mă poate ajuta să ajung din nou la prima reprezentativă”, a declarat Bogunovici.

Totodată, HCM Constanța a anunțat prelungirea pentru an a înțelegerilor cu Branislav Angelovski și Dalibor Cutura.

HCM Constanța s-a despărțit în această vară de Alexandru Csepreghi (plecat la Creteil, Franța), Bogdan Criciotoiu (transferat în prima ligă germană), Marius Novanc și Bogdan Vasile Șoldănescu, lăsați liberi de contract.

HCM Constanța va participa, pe 6 și 7 septembrie, la turneul preliminar de calificare în grupele principale ale Ligii Campionilor.

Sursa: Mediafax

Publicat: 18 07. 2014, 16:54
Actualizat: 18 07. 2014, 17:29