HCM cere devansarea returului cu MKB Veszprem

Campioana României la handbal masculin HCM Constanța speră că
adversara din optimile Ligii Campionilor, MKB Veszprem să fie de
acord cu devansarea cu o zi a partidei retur, din 3 în 2
aprilie.

Directorul executiv al HCM Constanța, Nurhan Ali a declarat
vineri, pentru MEDIAFAX, că meciul tur se va juca în
27 martie, de la ora 18.00, la Buzău, dar că încă așteaptă
răspunsul oficial al clubului ungar în privința partidei retur.
„Meciul tur e stabilit în 27 martie, dar ungurii au pus
returul în 3 aprilie. I-au rugat să devansăm cu o zi, am anunțat și
EHF, pentru că știm cu toții că în 4 aprilie este Paștele, de
această dată fiind la un loc, și cele ortodoxe și cele catolice. În
4 aprilie, nu avem legături cu avionul spre casă, deci ar însemna
să petrecem în Ungaria”,
a explicat Nurhan Alin.

Conducătorul clubului constănțean a mai precizat că dacă MKB
Veszprem nu va fi de acord, HCM va trebui să accepte decizia sa.
„Sper să găsim înțelegere, iar dacă nu va fi, vom face tot
posibilul să angajăm o cursă charter, care ne va costa însă foarte
mult. Bine ar fi să fie doar vreo 20.000 de euro, dar nu cred că
este atât de puțin”.

HCM Constanța va juca în optimile de finală ale Ligii
Campionilor cu formația ungară MKB Veszprem, la care a evoluat și
pivotul român Marian Cozma, ucis în 8 februarie 2009 în orașul din
țara vecină.

Publicat: 12 03. 2010, 11:50
Actualizat: 12 03. 2010, 11:55