HCM Baia Mare nu e invincibilă! Corona Brașov a câștigat derby-ul Ligii Naționale, scor 29-27

Cel mai așteptat duel al sezonului din Liga Națională de handbal feminin, ASC Corona Brașov – HCM Baia Mare, și-a consumat în această seară primul episod, sub Tâmpa. Până la acest meci, HCM a mers ceas și a câștigat fără probleme majore toate cele șapte etape. De partea cealaltă, Corona Brașov a avut o sincopă pe teren propriu cu Dunărea Brăila, dar a reușit totuși să se mențină la trei lungimi de formația din Baia Mare.

Partida de sub Tâmpa a avut în teren nu mai puțin de 10 jucătoare convocate de Gheorghe Tadici pentru Campionatul Mondial, câte cinci în fiecare tabără. De altfel, tricolorele implicate în acest joc au și fost în prim-planul disputei. HCM Baia Mare a început mai tare jocul, având în Aneta Pârvuț o extremă foarte activă în dreapta, dar și în Luciana Marin un cap limpede. Corona a compesat cu experiența Aureliei Brădeanu, care a marcat goluri importante și a ținut Brașovul în preajma vicecampioanei României. După aproximativ 15 minute în care formația oaspete s-a aflat la conducere, Corona a egalat la 8-8, iar apoi a preluat imediat și conducerea. Treptat, atacul HCM-ului și-a mai pierdut din luciditate, iar gazdele au profitat din plin, ajungând la 16-12 (min. 28), scor la care Corona urca pe prima poziție a clasamentului, pentru un singur gol la golaveraj. Până la pauză, Baia Mare a făcut eforturi pentru a-și asigura o pauză mai liniștită și a redus handicapul la 14-16.

Brădeanu și Ungureanu, în mare formă

În partea secundă și-a intrat în rol Paula Ungureanu, care a avut câteva intervenții de Mondiale, astfel că HCM-ul a reechilibrat partida și a revenit la conducere în minutul 41, scor 20-19. Bogdan Burcea a cerut time-out în tabăra Coronei Brașov, mișcare care avea să schimbe și soarta jocului. Brădeanu & Co și-au tras sufletul, au reorganizat planul de atac și au trecut la acțiune. Mica a desenat acțiuni ca la Oltchim, Cristina Zamfir (foto) a părut că și-a recâștigat încrederea după o mai lungă accidentare, iar Laura Chiper a găsit destule breșe pe partea dreaptă de atac. Și cu sprijinul unei apărări bine așezate, dar și a unor erori în atac ale HCM-ului, Corona s-a desprins din nou la trei goluri, scor 25-22 (minutul 52). Aceeași Paula Ungureanu a readus în tabăra HCM-ului șansa revenirii pe tabela de marcaj, însă după unu-două atacuri reușite a urmat de fiecare dată câteo „stângăcie” sau forțare în atac. Brașovul a ținut cu dinții de avantaj, a intrat în ultimul minut la 28-27, iar victoria și-a asigurat-o după o minge „așezată” la vinclu de căpitanul echipei naționalei, Aurelia Brădeanu. Corona Brașov a câștigat cu 29-27 și a redeschis lupta pentru supremație. HCM-ul a fost egalată la punct (21), dar se menține în frunte pentru două goluri în plus la golaveraj. Meciurile directe se iau în calculul clasamentului dar la finele sezonului regulat.

Pentru ambele formații urmează acum meciuri în cupele Europene. HCM Pleacă direct în Ungaria, la Gyor, unde încearcă să dea lovitura și să-și continue aventura europeană, fie în Liga Campionilor, fie în Cupa Cupelor, în timp ce Corona Brașov va încerca să răstoare la Zagreb, cu Lokomotiva, rezultatul din tur 23-25 (turul 3 al Cupei Cupelor).

Publicat: 14 11. 2013, 21:41
Actualizat: 14 11. 2013, 21:58