HCM Baia Mare a plecat în Slovenia fără 3 jucătoare importante. În schimb, Paula Ungureanu a făcut deplasarea la Ljubljana. Drum de peste 800 de kilometri cu autocarul

HCM Baia Mare a plecat în această dimineață în Slovenia pentru primul meci din Grupa A a Ligii Campionilor cu Krim Ljubljana (vineri, ora 20:00). Antrenorii Aurelian Roșca și Ioan Băban au plecat la drum cu autocarul, având la dispoziție un lot de 16 handbaliste. Vicecampioana României va ajunge diseară la Celje, după un traseu de peste 800 de kilometri.

În ciuda problemelor care au existat în ultima vreme în Baia Mare, HCM a plecat cu gânduri mari la drum, să obțină primele 2 puncte în Grupa A, din care mai fac parte Rostov și Larvik, adversare pe care le-a mai întâlnit în ultimul an, fie la nivel oficial, fie amical. Aurelian Roșca & Co încearcă să obțină o victorie chiar și fără a avea la dispoziție cea mai bună echipă.

Lipsesc Timea Tătar, Luciana Marin și Gabriela Perianu, toate cu probleme de sănătate. HCM Baia Mare are pentru partida cu Krim Ljubljana un singur pivot de meserie, Katarina Jezic, o jucătoare însă de bază având în vedere că în urmă cu 2 ani juca finala Ligii Campionilor cu Buducnost. Timea Tătar a suferit o operație la o unghie, astfel că nu a fost disponibilă pentru această partidă.

Luciana Marin va lipsi de la debutul echipei în acest sezon de Champions League, ca urmare a unei entorse la gleznă suferită la ultimul antrenament. Centrul formației băimărene a și jucat cu probleme medicale la respectiva gleznă și în partida Belarus – România, disputată duminica trecută, la Minsk.

Gabriela Perianu a devenit indisponibilă după ce s-a accidentat la echipa națională, la partida România – Lituania, desfășurată în urmă cu 6 zile la Rm. Vâlcea. De altfel, interul stânga nici nu a mai evoluat în partida cu Belarus, deși a efectuat deplasarea la Minsk. Oficialii băimăreni sunt supărați pe faptul că jucătoarea a fost „cărată” degeaba de FRH în Belarus, la sfârșitul săptămânii trecute, deși se știa că ea este accidentată și nu poate evolua. 

HCM Baia Mare nu va conta pe Tătar, Marin și Perianu, dar o are la dispoziție pe Paula Ungureanu, care se simte din ce în ce mai bine și pare pregătită să joace în Liga Campionilor.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 14 10. 2015, 13:29
Actualizat: 14 10. 2015, 23:23