HCM are o absență importantă pentru meciul cu Dinamo Volgograd. Cu 24 de ore înainte de joc, formația rusă încă nu a ajuns în Baia Mare

HCM Baia Mare va întâlni sâmbătă, de la ora 18:00, pe teren propriu, Dinamo Volgograd în manșa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Returul este programat o săptămână mai târziu, în Rusia.

Campioana României se află în fața celui mai important meci din istoria clubului, având în vedere și perspectivele: cu o victorie convingătoare în fața echipei Dinamo Volgograd, HCM face un pas uriaș către turneul Final 4 al Ligii Campionilor. Iar Baia Mare are din ce în ce mai multe argumente pentru a se gândi la o victorie uriașă.

În primul rând, meciul se va juca într-o atmosferă incredibilă, total opusă de ce ar putea fi săptămâna viitoare, în Volgograd. Toate biletele s-au vândut foarte rapid, astfel că 3.000 de fani vor „apăsa” puternic pe nervii echipei adverse, care nu este obișnuită să joace sub presiunea unui public ostil. Apoi, Baia Mare va avea în față o formație oarecum descumpănită. După 6 titluri consecutive în Superliga rusă, Dinamo Volgograd a pierdut în această săptămână orice șansă să-și apere trofeul în acest sezon. Echipa lui Viktor Ryabykh nu mai are șanse nici măcar la locul 3, astfel că în viitoarea ediție a cupelor europene va evolua în cel mai bun caz în Cupa EHF sau Cupa Cupelor.

Nu în ultimul rând, formația rusă ajunge în Baia Mare după o săptămână dificilă, cu deplasări de sute de kilometri la Astrakhan, unde a susținut două jocuri în întrecerea internă, iar apoi spre România, via Moscova – Budapesta. Cu 24 de ore înaintea startului, Dinamo nici nu a ajuns în Baia Mare, în jurul orei 13:00 (14:00 în România) fiind încă în aeroport la Budapesta. Iar de acolo mai avea de străbătut 400 de kilometri, plus o vamă de trecut, care nu este chiar rapidă, având în vedere cetățenia sportivelor. Așa cum se întâmplă, de altfel, și pentru toți cetățenii din Uniunea Europeană care ajung în Rusia, vama merge mai greu pentru că toate controalele sunt mai amănunțite. Volgograd și-a asumat însă acest risc, din moment ce și-a programat deplasarea cu o zi înaintea meciului.

  • Federația Europeană de Handbal a publicat în această săptămâna lista jucătoarelor care pot fi votate pentru echipa sezonului în Champions League. De la HCM Baia Mare au fost nominalizate cinci jucătoare: Valentina Ardean (extremă stânga), Alexandra Do Nascimento (extremă dreapta), Eliza Buceschi, Lois Abbingh (cea mai bună tânără jucătoare), Gabriella Szucs (cea mai bună apărătoare). De asemenea, Tone Tiselj a fost nominalizat la secțiunea cel mai bun antrenor.

În condițiile în care Dinamo nu a solicitat poziție pentru antrenamentul oficial, Tone Tiselj a putut pregăti în liniște meciul tur de sâmbătă, nefiind presat de timp. Antrenorul sloven nu o va avea la dispoziție pe Elena Gjeorgjievska pentru acest joc, handbalista din Macedonia fiind operată de menisc la București. Cum nici Melinda Geiger nu va intra, atunci Baia Mare are o singură „stângace” de meserie pentru linia de 9 metri, pe Ekaterina Davydenko. La nevoie însă Tiselj mai poate juca în inter dreapta cu Alexandra Do Nascimento și Aneta Pârvuț.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 03 04. 2015, 18:42
Actualizat: 03 04. 2015, 19:35