Handbalul românesc, în haos după deciziile anunțate de premierul Ilie Bolojan! Mai multe echipe se retrag din primul eșalon, luni se stabilește „țintarul” cu doar 12 echipe la start
Sistemul competițional din Liga Zimbrilor și Liga Florilor MOL are de suferit, în contextul reducerii numărului de echipe participante la 12, începând cu sezonul 2025–2026.
Mai multe echipe, atât la fete cât și la băieți, au anunțat că nu se vor înscrie în competițiile FR Handbal. FRH a luat în calcul un campionat cu doar 12 echipe.
Campionatele feminine și masculine din România ajung la doar 12 echipe
Constantin Din, președintele FR Handbal, va susține luni o conferință de presă pentru a da ultimele informații în acest sens și pentru a se efectua apoi „țintarul” noului campionat.
Măsurile anunțate de premierul Ilie Bolojan afectează puternic administrațiile locale, cele care alimentează puternic echipele de handbal din România.
Printre acestea se numără reducerea cu 30% a personalului din ministere şi agenţii guvernamentale, precum şi din cadrul autorităţilor publice locale, dar și restructurarea profundă a administraţiei publice centrale şi locale.
Cine se retrage sau nu participă?
(feminin)
- CSJ Prahova Ploiești
- CSU Știința București
(masculin)
- CSM Bacău
- CSM Odorheiu Secuiesc
- CSM Focșani
- CSM Oradea
Turnee internaționale la Bistrița și Vâlcea
La Bistriţa, în 15-16 august, Gloria Bistriţa a invitat echipele Minaur Baia Mare, Szombathelyi KKA (Ungaria) şi MKS Lublin (Polonia). În 15 august vor avea loc semifinalele, iar a doua zi sunt programate meciurile pentru medaliile turneului internaţional ”Poarta Transilvaniei”.
SCM Râmnicu Vâlcea va găzdui în Sala Traian Turneul Memorial ”Constantin Tită”, la care vor mai participa Rapid Bucureşti, SCM Craiova şi DVSC Debrecen (Ungaria). Competiţia amicală se va disputa tot în sistem Final Four, cu semifinale şi meciuri pentru medalii.
Ce reguli a schimbat IHF de la 1 iulie 2025
- Aruncarea mingii în capul portarului la executarea unui 7 metri sau aruncarea în capul adversarului la o repunere după expirarea timpului de joc vor fi sancționate cu eliminare de 2 minute, în loc de cartonaș roșu ca până acum
- Aruncarea de începere după gol se va fluiera doar când jucătorul și mingea sunt în întregime în interiorul cercului (suprafeței de repunere). Până acum, trebuia ca mingea să fie în interior iar jucătorul să aibă măcar un picior în suprafața de repunere.
- Jucătorilor nu le este permis să joace mingea dacă orice parte a corpului se află pe sol, în afara suprafeței de joc.