Gheorghe Covaciu, noul antrenor al echipei de handbal feminin CSM Ploiești

Tehnicianul Gheorghe Covaciu a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei de handbal feminin CSM Ploiești și a condus, marți, prima ședință de pregătire.

Gheorghe Covaciu a împlinit astăzi 57 ani.

Reunirea echipei din Ploiești a fost una în efectiv redus, fiind prezente doar opt handbaliste. În zilele următoare lotul va primi întăriri, fiind așteptate jucătoarele Daciana Curtean, Irina Șuțka și Mirela Romana, dar și alte câteva handbaliste cunoscute din Liga Națională cu care se poartă negocieri.

De la pregătirile echipei vor absenta motivat Chiricuță și Zamfirescu, prezente în aceste zile la Campionatul Mondial under-20 din Croația.

Vineri, CSM Ploiești va începe primul stagiu de pregătire, care se va desfășura timp de opt zile la Predeal.

Mediafax

Publicat: 08 07. 2014, 15:31
Actualizat: 08 07. 2014, 15:32