George Buricea s-a dat de gol singur că va prelua SCM Poli Timișoara din vară. Dar Pero Milosevic spune că mai are contract!
SCM Poli Timișoara s-a impus la scorul de 32-28 (18-11) în penultima etapă din Liga Zimbrilor, acasă cu CSM Constanța, echipă ce a fost și depunctată în acest sezon.
George Buricea a încercat să dribleze la final răspunsul că e ca și noul antrenor principal al bănățenilor din vară, dar, până la urmă, s-a dat de gol singur.
Constanța a folosit zece jucători
Echipa de la malul mării a jucat în zece, iar George Buricea a recunoscut franc că formația sa nu mai avea motivația de a lupta pentru ultimul loc de cupe europene, din cauza problemelor financiare din club.
„Avem foarte mulți jucători accidentați. Unii au încheiat contractele deja, pentru că sunt probleme financiare mari și am concluzionat că nu e ok. Cred că patru jucători sunt operați. Cu siguranță în sezonul următor Constanța nu-și permitea să joace în cupele europene din punct de vedere financiar.
Constanța va continua în Liga Zimbrilor și va avea o echipă mai micuță. Ar fi păcat ca și Constanța să nu continue în Liga Națională. Acolo este o istorie și este foarte ușor să dărâmi și foarte greu să construiești.
Iar generații întregi, timp de 27 ani au muncit pentru ceea ce înseamnă Constanța azi”, a spus cel care este și selecționerul echipei masculine a României.
A promis presei timișorene o viitoare conferință
Întrebat de zvonuri care circulă de mai multe luni, Buricea a driblat răspunsul în primă fază.
„Sunt zvonuri. Haideți să așteptăm să se termine campionatul și vorbim după. Așa ar fi corect. Voi aveți acum un antrenor și nu e fair față de el”, a spus antrenorul. Apoi, tot el s-a dat singur de gol:
„Haideți să se termine și după aia vă promit că va fi o conferință de presă în care vom vorbi foarte deschis. (n.r. întrebat ironic dacă ar fi la Constanța conferința) Nu, nu. Vin eu aici. Îți spun exact ce s-a întâmplat”, a spus Buricea corespondentului ProSport.
Antrenorul lui Poli mai are contract
Întrebat dacă acest joc a fost ultimul acasă pentru el ca principal la Poli, muntenegreanul Pero Milosevic a spus că el mai are contract și pentru sezonul viitor. „Nu se știe. Eu am contract. Încă un sezon. Merit, doar am fost aici când am semnat contractul anul trecut. Pe 2+1 ani”, a precizat Milosevic. Rămâne de văzut cum va gestiona managerul clubului, Alexandru Dedu, situația!
În ultima rundă, peste două săptămâni, SCM Poli Timișoara va termina sezonul regulat în deplasare la Buzău. În funcție de acel rezultat și „indirectele”, echipa mai speră să evite turneul de baraj.