Gațu demontează și varianta Craiova pentru Oltchim – Gyor:** „Sala nu e omologabilă”

Meciul Oltchim-ETO Gyor, din semifinalele Ligii Campionilor, nu va putea fi organizat în Sala Polivalentă din Craiova deoarece aceasta are două tribune, pe când EHF cere ca spectatorii să poată lua loc și în spatele porților, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, președintele FR Handbal, Cristian Gațu.

Potrivit lui Cristian Gațu, singurele variante sunt reprezentate de Sala „Traian” din Râmicu Vâlcea și de Polivalenta din București.

„Sala din Craiova nu este omologabilă, din cauza modului în care s-au construit tribunele. Așa lucrăm noi, românii. Niciun turneu final de Campionat European sau Mondial, precum și faze finale din Liga Campionilor nu se pot juca acolo. Sala nu este omologată la nivel european, din cauză că tribunele nu sunt construite pe cele patru laturi ale terenului. La Vâlcea tribunele sunt tot pe două laturi, ca la Craiova, dar Oltchim a primit încă de la începutul sezonului o dispensă din partea EHF pentru a juca inclusiv în semifinală în sala proprie. Echipa Oltchim va putea juca cu Gyor doar la Vâlcea sau la București, la Sala Polivalentă, care este omologată internațional și este deja rezervată pentru acel meci, în cazul în care conducerea Oltchim decide astfel. Depinde de fete unde vor dori să joace, acasă la Vâlcea sau la Polivalentă. Acestea sunt variantele pentru semifinale în prezent”, a spus Gațu.

Cristian Gațu a explicat că din cauza unui spectacol nici la Romexpo nu va putea fi organizat meciul cu ETO Gyor. „Am discutat cu conducerea de la Romexpo, sunt oameni de sport, ne-ar fi ajutat fără probleme cu meciul din semifinale. Dar spațiul este ocupat cu un concert, antamat de multă vreme. Noi, sincer, ne gândeam că Oltchim va bate Krim la diferența care avea nevoie și va încheia grupa pe primul loc. Nu a fost așa, Oltchim nu s-a ajutat singură, în primul rând. Dacă încheia pe primul loc, ar fi jucat cu Larvik HK în semifinale, iar manșa retur ar fi fost în România, perioadă în care la Romexpo este liber, adică 13-14 aprilie. Oricum, am rezervat Romexpo pentru finală. Indiferent cu cine va juca Oltchim în finală, dacă se va califica, va juca manșa tur acasă, în 4-5 mai, iar acel meci va avea loc la Romexpo, în București„, a completat Gațu.

Oltchim Râmnicu Vâlcea va întâlni campioana Ungariei, Gyor ETO, în semifinalele Ligii Campionilor, cu manșa tur programată pe teren propriu, în 6-7 aprilie, iar cea retur, peste o săptămână în Ungaria.

În sezonul trecut, Gyor ETO a eliminat Oltchim în semifinale, campioana României având în această stagiune obiectiv de câștigare a trofeului.

Mediafax

Publicat: 18 03. 2013, 15:10
Actualizat: 18 03. 2013, 16:29