Gațu: „Cine atacă naționala este dușmanul meu!”

Peste aproximativ două săptămâni, reprezentativa feminină a României va susține un examen crucial, calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing. Tricolorele vor înfrunta la București echipele Coastei de Fildeș, Croației și Poloniei, biletele pentru Beijing urmând să fie acordate pentru primele două reprezentative clasate.

Președintele Cristian Gațu s-a arătat mâhnit de faptul că scandalurile se țin lanț în această perioadă în handbalul feminin românesc. Subiectul "Simona Gogârlă" și disputa Tadici – Luminița Dinu sunt cele care au agitat în mod special apele în ultimele două săptămâni. "I-am avertizat pe toți să-și bage săbiile în teacă. Este bucătăria lor, dar dacă vor să-și spele rufele în public e treaba lor. Cine atacă însă echipa națională și nu o respectă, este dușmanul meu, indiferent că se cheamă Oltchim sau Rulmentul. După fluierul final al partidelor Gyor – Oltchim și Rulmentul – Krim Ljubljana jucătoarele își schimbă pozițiile. Vor deveni handbalistele echipei naționale. Voi discuta nu cu Huțupan de la Oltchim, ci cu Huțupan de la prima reprezentativă", ne-a declarat Cristian Gațu.

Președintele Federației Române de Handbal a susținut că nu știe la acest moment componența primei reprezentative, apreciind însă că la lot trebuie convocate cele mai în formă jucătoare și n-ar trebui să primeze numele și echipa de la care provin. "Nici azi nu cunosc lotul, dar pentru luni am convocat Comisia Tehnică, în cadrul căreia va fi aprobată echipa. Vrem să auzim părerile tuturor, pro și contra, iar prezența este obligatorie, inclusiv pentru Mariana Târcă, care la Cluj, înainte de Mondiale, a lipsit", a susținut Cristian Gațu, care a anunțat că va fi prezent la Comisia Tehnică.

Marius HUȚU
Publicat: 12 03. 2008, 17:36