„Fetele au fost extraordinare! Am jucat ca o adevărată echipă!”

Antrenorul echipei Rulmentul Brașov, Herbert Muller, s-a declarat încântat de victoria, cu scorul de 31-27, din meciul cu Byasen Trondheim, și a precizat că jucătoarele sale au arătat că sunt profesioniste și că au caracter.

"Fetele au fost extraordinare. S-au prezentat ca o adevărată echipă în teren, și-au văzut de joc și au reușit să învingă Byasen. Nu pot să spun decât că au demonstrat că sunt profesioniste și că au caracter. Am început bine, și ce mă bucură cel mai mult este că de această dată și atacul și apărarea au funcționat bine", a spus Muller.

Tehnicianul brașovean a precizat că speră ca această victorie să schimbe puțin și situația financiară de la echipă, iar jucătoarele să își primească măcar o parte dintre restanțe. "Prin victoria de astăzi (n.r. – sâmbătă) am dat un răspuns la multe din câte s-au întâmplat în ultima vreme. Sper din suflet ca prin acest lucru să fie puțin mai multă liniște la echipă, pentru că altfel ar fi mare păcat de munca pe care au depus-o aceste fete până acum", a mai declarat antrenorul Rulmentului.

Rulmentul Brașov a câștigat, sâmbătă, cu scorul de 31-27, manșa tur cu Byasen, din sferturile de finală ale Cupei EHF.

Cea mai bună jucătoare de pe teren a fost Alexandrina Barbosa.

MEDIAFAX

Publicat: 14 03. 2009, 20:56
Actualizat: 14 03. 2009, 20:57