EXCLUSIV | Două românce au furat privirile tuturor la Campionatul European din Franța: „Ambele sunt tinere și foarte remarcate”

Fosta internațională Oana Manea a analizat pentru ProSport evoluția României de la Campionatul European de handbal feminin din Franța și e încrezătoare că fetele lui Ambros Martin pot obține o medalie la turneul final, după ce, sâmbătă și luni, a obținut victorii cu Cehia și Germania în primele două partide din grupe.

„Am avut mari emoții. M-a impresionat foarte mult motivația fetelor, care au luptat până în ultima clipă. Cred că avem niște portari foarte buni. Mă bucur pentru că antrenorii le dau încredere, am văzut că au făcut un meci și un meci. Portarul face 80% din meci. Ambele (n.r. – Dedu și Dumanska) sunt foarte tinere și foarte remarcate la acest Campionat European.

Crina Pintea este destul de puternică și toate echipele cred că se vor apăra la ea. Dacă stau foarte mult la ea, linia de nouă metri poate merge foarte bine. Nu știu dacă există o echipă favorită. Orice echipă poate câștiga. Drumul este lung și ține de fiecare echipă cât de motivată va fi. Nu pot spune acum cine este favorită.

Poate este un atu că echipele o țin om la om pe Cristina Neagu. Este cea mai bună jucătoare a lumii, acum este și golgheterul all-time al Europenelor. Țin să o felicit. Nu trebuie să stăm doar în Cristina și la ora asta văd că toate fetele sunt în formă. Am încredere în fete și sper să termine pe podium„, a spus marți Oana Manea, în cadrul emisiunii ProSport Live.

România a început perfect turneul final din Franța, reușind să învingă Cehia (31-28) și Germania (29-24) în primele două meciuri. Miercuri va avea loc a treia partidă de la EURO, în compania Norvegiei, de la 21:50.

 

Publicat: 04 12. 2018, 12:16
Actualizat: 04 12. 2018, 13:51