Euro 2018 | Cristina Laslo se transformă, iar Ambros Martin fructifică. „Cine are ocazia să joace pentru România chiar de Ziua Națională? Este un priveligiu pentru noi, abia așteptăm să înceapă meciul cu Cehia”

Cristina Laslo ar putea fi una din surprizele lui Ambros Martin pentru partida cu Cehia, programată sâmbătă de la ora 19 și chiar pentru întreg Campionatul European din Franța. Campioana mondială de junioare în 2014 este deja o handbalistă pe care selecționerul pune mare preț în apărare.

Nu este încă cert dacă Laslo va intra din primul minut cu Cehia, dar cu siguranță va primi un număr însemnat de minute. Cunoscută în general ca o jucătoare de creație până în acest sezon, Cristina a evoluat mai mult în apărare în 2018 la Buducnost, iar Ambros Martin încearcă să exploateze acest lucru și la naționala României. De altfel, handbalista din Cluj a și fost verificată la Trofeul Carpați în postura de apărător intermediar dreapta, atât cu Serbia, cât și cu România. Mai mult, Cristina Laslo poate juca pe două posturi în atac în acest moment, centru și inter dreapta, ceea ce ar putea însemna o schimbare în minus între apărare și atac în anumite momente ale jocului.

„Se simt minutele oficiale din teren și într-un meci cu presiune mare, de Champions League. Sper să ajut cât mai mult echipa națională din teren, atât în apărare, cât și în atac. Încet-încet am apărut și eu acolo pe zona de intermediar în apărare. Evident, te simți altfel când joci în apărare și apoi mergi împreună atac, salvând o minge și înscriind rapid. E cel mai simplu”, a susținut Cristina Laslo înaintea debutului la Europeanul din Franța.

„Eu personal nu mă mai gândesc la meciul cu Cehia de anul trecut”

Handbalista are de nerăbdare să înceapă oficial Campionatul European și pentru România, iar partida cu Cehia din 2017, de la Campionatul Mondial, pierdută în optimile de finală cu 28-27, este acum doar istorie pentru ea: „Abia așteptăm să jucăm primul meci, am avut multe antrenamente bune și sperăm să debutăm cu o victorie. Eu personal nu mă mai gândesc la meciul cu Cehia de anul trecut. Este un alt turneu, un alt an, o altă competiție. Abia aștept să joc primul meci, că era Cehia sau altă echipă, nu conta pentru mine”. Faptul că debutul echipei naționale în Franța se produce și de Ziuna Națională, reprezintă o motivație în plus pentru Cristina: „Cine are ocazia să joace pentru România chiar de Ziua Națională? Este un priveligiu pentru noi, abia așteptăm să înceapă meciul, iar la sfârșitul celor 60 de minute românii să se poate bucura chiar LIVE sau în fața televizorelor la TVR”.

Cristina Laslo joacă la al treilea turneu final de senioare din carieră, după Euro 2016 și Campionatul Mondial din 2017. „Acum sunt emoții diferite. Au fost emoțiile debutului la primul meu Campionat European, acum mă simt altfel și mă simt bine”, a povestit handbalista de la Buducnost, care nu a ascuns faptul că vede posibil un rezultat peste cel obținut în urmă cu 2 ani în Suedia – locul 5.

Laslo a primit cu mare bucurie vestea că Anca Polocoșer a prins lotul pentru Campionatul European. Jucătoarea transferată de Minaur Baia Mare a devenit, așadar, a treia handbalistă din generația 96-97, medaliată cu bronz în urmă cu 2 ani la Mondialul de tineret, care debutează la senioare, după Laslo și Dumanska. „M-am bucurat enorm pe Anca. Aștept în continuare la lot și alte colege de generație, sper că se va întâmpla cât mai repede și asta este doar un lucru pozitiv. Sunt fete talentate, avem o generație bună, am demonstrat-o nu o dată, ci de două ori. Avem două medalii la generație. Ne întâlnim destul de rar, dar ce am avut împreună nu se va pierde niciodată”, a spus Cristina cu aceasră ocazie.

Generațiile celor două Cristine, Neagu și Laslo, au câte două medalii la nivel de junioare și tineret. Generația Cristinei Neagu a fost pe podium la două Europene, iar cea a Cristinei Laslo, la două Mondiale. Handbalista de 22 de ani a vorbit și despre comuniunea dintre cele două generații la echipa națională: „Sincer, la început ne-a fost destul de greu, poate a fost și din cauza faptului că eram noi în echipă, nu aveam antrenamente împreună. Dar acum se simte din ce în ce mai bine legătura dintre noi”. Din generația Cristinei Neagu, în Franța, mai sunt Udriștioiu, Chiper, Rațiu. Din generația Crisinei Laslo mai sunt Dumanska și Polocoșer. Cel puțin 2-3 handbaliste din acest grup au capacitatea de a decide partida de deschidere cu Cehia.

 

Publicat: 30 11. 2018, 20:43
Actualizat: 30 11. 2018, 23:51