EURO 2014 | Din nou regine. Norvegia a câștigat al șaselea titlu european din istorie, după ce a revenit spectaculos în fața Spaniei

Norvegia a câștigat al șaselea titlu european din istorie, după ce s-a impus duminică în finala Europeanului din Ungaria și Croația, scor 28-25, în fața Spaniei

Doar două finale de Campionat European din cele șapte jucate pierduse Norvegia. Ultima chiar în urmă cu doi ani, atunci când Muntenegru a fost mai puternică și s-a impus cu 34-31, după o repriză de prelungiri. De cinci ori, însă, nordicele au fost prea puternice. Stilul de handbal în mare viteză, cu o morișcă de pase care pare că nu poate fi oprită niciodată, bazat pe execuțiile extremelor, dar și pe viteza de pătrundere a interilor, a fost întotdeauna caracteristic Norvegiei. Dar parcă niciodată precum în 2014. Cu rezultate slabe în pregătiri, cu o echipă în plină reconstrucție, Norvegia nu a fost deloc favorită la câștigarea titlului de campioană europeană. Două săptămâni mai târziu, după un debut fulminant contra României, Norvegia a ridicat al șaselea trofeu european deasupra capului. După o finală în care a fost condusă și la 5 goluri de către Spania!


Riegelhuth a evoluat excelent în meciul cu Spania, marcând 10 goluri!

25 de minute (a)norvegiene

Nu e deloc obișnuit să vezi o echipă a Norvegiei că se chinuie să rămână la 5 goluri în spatele adversarei. Nu e obișnuit nici să vezi că mingea se mișcă cu încetinitorul, iar defensiva puternică s-a transformat într-una penetrabilă. Dar cam așa a arătat Norvegia timp de 25 de minute în finala cu Spania. Iar Las Guerreras au simțit pulsul slab al echipei lui Hergeirsson și au accelerat. 10-5 arăta tabela în minutul 18, iar Spania părea dornică să răzbune atât eșecul din finala din 2008, 34-21, cât și cel din Grupele Principale, când Norvegia câștigase cu 29-26. Până la urmă, la pauză a fost 12-10 în favoarea Spaniei, după ce nordicele au ratat de două ori șansa să egaleze în ultimele două minute. Cât de (a)norvegian…

De la -2 la +4 în 17 minute

După pauză, însă, Norvegia s-a dezlănțuit. În doar două minute, tabela era deja egală. Iar de aici a început recitalul lui Riegelhuth și al lui Mork. Profitând de faptul că Silvia Navarro nu are decât 1,69 m, nordicele au început să tragă cât mai sus. Așa cum Tadici le învăța pe jucătoarele sale în meciul contra Spaniei. Rezultatul? Norvegia s-a dus și la patru goluri diferență (24-20, min.47), în timp ce Spania căzuse. Poate și din cauza lipsei de experiență a ibericelor la nivel atât de înalt. Poate și pentru că Duenas nu a găsit soluțiile necesare să blocheze viteza regăsită a adversarelor. Poate și pentru că arbitrele franceze, surorile Bonaventura, au dat acel 5% nordicelor. Iar Spania și-a arătat limitele pe final, când a putut egala de două ori, dar Fernandez și Martin n-au reușit să o învingă pe Solberg. N-a mai contat! S-a terminat exact ca în grupe, la trei goluri diferență. De data aceasta, doar 28-25. Iar Norvegia a ridicat al șaselea trofeu european din istorie. Din 12 posibile!

Norvegia – Spania 28-25 (10-12)

Norvegia: Silje Solberg 15 intervenții, Sando 2 intervenții – Linn-Kristin Riegelhuth 10, Mork 7, Sanna Solberg 3, Betina Riegelhuth 2, Loke 2, Kristiansen 1, Alstad 1.

Spania: Navarro 11 intervenții – Pena 10, Martin 4, Barbosa 4, Mangue 3, Aguilar 2, Chavez 1, Pinedo 1.

Publicat: 21 12. 2014, 21:11
Actualizat: 21 12. 2014, 21:12