EURO 2014 | Dedu, încrezător chiar dacă am pierdut cu Norvegia: „Nu a fost un meci tocmai reușit al nostru, dar trebuie să ne păstrăm speranța”

Președintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, după înfrângerea României în fața Norvegiei, de la Campionatul European, că nu a fost „un meci tocmai reușit al nostru” și că „trebuie să ne păstrăm speranța”.

„Un meci nu tocmai reușit al nostru, un început de Campionat European greu. Personal, apreciez că au fost foarte mulți români la meciul de la Debrecen, cunoscători de handbal, au tratat echipa cu dragoste și respect. Au arătat că știu ca avem foarte multe meciuri în față, iar faptul că azi a fost un meci mai puțin reușit nu a schimbat atitudinea lor pozitivă față de fete”, a declarat Dedu, pentru MEDIAFAX.

El a făcut referiri și la următoarea partidă a României din grupa B, cu Danemarca: „Va fi un meci foarte greu cu Danemarca, echipă care a învins de curând chiar Norvegia. Orice rezultat este posibil, e un campionat lung, nu e doar un meci și trebuie să ne păstrăm speranța”.

Naționala feminină a României a pierdut, duminică seară, primul meci din grupa B a Campionatului European, cu Norvegia, cu scorul de 17-29 (7-16).

În grupa B, România va juca în continuare cu Danemarca (9 decembrie, 19.15) și cu Ucraina (11 decembrie, 19.15).

Mediafax

Publicat: 07 12. 2014, 21:29
Actualizat: 07 12. 2014, 22:29