Elisei, gata de finala cu Viborg:** „Le mulțumesc colegelor că mi-au îndeplinit visul”

Extrema stângă a echipei naționale și a formației Oltchim
Râmnicu Vâlcea, Valentina Ardean Elisei, este pregătită să evolueze
în finala Ligii Campionilor la handbal, dar că până atunci trebuie
să adune cât mai multe meciuri.

Valentina Ardean Elisei a revenit pe teren după aproape șase luni
de la ruptura de ligamente, în meciul câștigat, ieri, în deplasare,
cu CSM Cetate Deva.

Momentul de maxim interes al partidei s-a petrecut în minutul 17
atunci când antrenorul Oltchimului, Radu Voina, a decis să o
introducă în teren și pe extrema stângă Valentina Ardean Elisei,
care, un minut mai târziu, a reușit un gol din aruncare de la 7
metri. Ea a jucat până în minutul 42, reușind încă un gol din
acțiune. Handbalista a bifat astfel primul joc oficial pentru
Vâlcea după o pauză de aproape șase luni, mai precis 171 de zile,
cauzată de o accidentare la ligamentele încrucișate ale piciorului
drept, o operație în Belgia, urmată de o perioadă de recuperare de
cinci luni.

Ardean Elisei s-a accidentat în 1 noiembrie, în prima repriză a
meciului din grupa C a Ligii Campionilor, cu rusoaicele de la
Zvezda Zvenigorod, câștigat de Oltchim, cu 31-27.

Redăm în continuare interviul acordat de Valentina
Ardean Elisei:

Reporter: Felicitări pentru revenire, Valentina. Cum te
simți?

Valentina Elisei: Sunt bine și foarte bucuroasă că am revenit pe
teren.

Reporter: Cum a fost revenirea?
Valentina Elisei: Foarte emoționantă mai ales că s-a întâmplat în
fața publicului din Deva care are un loc special în sufletul meu.
Aștept de mult acest moment.

Reporter: Ce ți-a spus antrenorul Radu Voina înainte de a te
trimite pe teren?

Valentina Elisei: Să fiu calmă, să nu mă grăbesc și să nu
forțez.

Reporter: Vei juca în finala Ligii Campionilor?

Valentina Elisei: Eu sper că da. Mă simt în stare să joc în finală,
însă este foarte important ca până atunci să strâng cât mai multe
meciuri în picioare. Eu am crezut mereu în colegele mele că îmi vor
îndeplini acest vis de a juca în finala Ligii Campionilor acum,
împreună cu ele vreau să câștigăm trofeul.

După meciul jucat joi la Deva, Oltchim se deplasează la Zalău, unde
sâmbătă va întâlni echipa fostului său antrenor, Gheorghe Tadici,
în meci contând pentru etapa a XXIV-a. Periplul campioanelor va
continua cu meciul de luni, de la Baia Mare, în compania HCM
Știința, în devans la etapa a XXV-a, după care se vor întoarce la
Râmnicu Vâlcea, pentru a disputa, în 29 aprilie, partida cu Rapid
București, din etapa a XXIV-a intermediară.

Înaintea acestor partide, Oltchim are 44 de puncte în clasament și
este matematic, campioana sezonului 2009-2010.

Partida tur va avea loc în 8 mai, de la ora 17.15 (ora României),
iar cea retur, la București, la Sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, în
15 mai, de la ora 20.45.

Pentru partida retur, care se va juca la București cu trofeul Ligii
Campionilor pe masă, clubul Oltchim nu a anunțat încă oficial când
se vor pune în vânzare biletele.

sursa: Mediafax

Publicat: 23 04. 2010, 12:02
Actualizat: 23 04. 2010, 15:27