Echipe „salvate” doar pe jumătate de la retrogradare. FRH a decis ca formațiile clasate pe locurile 11-12 să participe la un baraj

  • Turneul de completare a locurilor din Liga Națională în viitoarea stagiune va aduna patru formații: două din Liga Națională și două din Divizia A (n.r. locurile secunde din cele două serii)

Comitetul Director al FR de Handbal a decis marți ca echipele de pe locurile 11-12 din Liga Națională, la sfârșitul sezonului, să participe la un turneu de baraj cu formațiile clasate pe locurile secunde în cele două serii ale Diviziei A, astfel încât să fie completat numărul de 14 formații în viitoarea stagiune. „Au fost trei variante, însă am decis astfel după ce am adunat toate propunerile, în scris, de la membrii Comisiei Tehnice. Meciurile se vor desfășura într-un sistem fiecare cu fiecare, ordinea urmând să fie stabilită prin tragere la sorți”, a declarat Mihai Bocan, secretarul general al FRH.

„Sistemul de play-off din acest sezon nu a fost în regulă, dar facem eforturi ca de anul viitor lucrurile să fie așezate mai bine. Au fost foarte multe discuții legate de sistemul competițional, acesta a fost votat în CA de 13 membri. Eu am fost singurul împotrivă”
Alexandru Dedu, președinte FRH

Decizia a venit într-un moment în care turneul 10-12 din Liga Națională a început deja, fiind disputate două din cele șase jocuri: CSU Suceava – Caraș Severin 24-23 și CSM București – CSU Suceava 29-16. Din Divizia A, cele mai mari șanse de a disputa un baraj de promovare le au CSM Călărași și HC Argeș Pitești. Întrecerea similară feminină va debuta miercuri cu faza play-out-ului, în urma căreia se vor stabili cele trei formații care vor juca în turneul 10-12. Cele trei dueluri sunt: CSM București – HCM Rm. Vâlcea, Neptun Constanța – SCM Craiova și Cetate Deva – CSM Ploiești.

Campionat de Top 3 în Europa, din sezonul următor, la fete

Chiar dacă din sezonul următor se va reveni la un campionat cu 14 echipe, după numai un sezon, Alexandru Dedu este convins că valoarea întrecerilor va crește substanțial din toamnă. „La feminin, campionatul va fi în primele trei ca valoare din Europa. Două echipe, HCM Baia Mare și CSM București, prin declarațiile și trasferurile pe care le-au efectuat, vor oferi sarea și piperul Ligii Naționale. Dar nu vor fi doar aceste formații. Brașovul va avea o echipă solidă, o dorință de mărire există și la Roman, Brăila se va întări. Din ce am înțeles se vor face investiții și la Craiova, este posibil ca și Clujul să se miște foarte bine. Vom avea un campionat foarte tare la fete. Și la masculin, Liga Națională va crește. Spre deosebire de anii precedenți, când a existat câteo echipă care a dominat clar handbalul românesc, un lucru bun pentru că au făcut imagine în afara țării, în sezonul următor vom avea întreceri echilibrate. Iar o primă reprezentativă nu poate fi ajutată de o singură echipă, ci de o competiție echilibrată”, a comentat Alexandru Dedu.

Publicat: 06 05. 2014, 16:57
Actualizat: 06 05. 2014, 17:27