„E greu când o ai pe Cristina Neagu, când o ai pe Bella Gullden…”. Un punct de vedere pertinent despre cum s-a schimbat CSM București în doi pași și trei mișcări

CSM București a făcut deja destul cu Metz, pentru a se asigura că va participa pentru al treilea an consecutiv în turneul Final Four al Ligii Campionilor. După numai 60 de minute de joc în dubla manșă din sferturile de finală, „tigroaicele” au luat deja un avantaj de 13 goluri (scor 34-21), greu de imaginat chiar și pentru film SF că ar putea fi anulat de adversară în returul din 15 aprilie.

Directorul secției de handbal de la CSM, Bogdan Vasiliu, a explicat în câteva cuvinte ce a schimbat noul antrenor al „Tigroaicelor” în câteva zile, în condițiile în care pentru orice tehnician e extrem de dificil de gestionat munca într-o echipă cu o pleiadă de vedete. „Per Johansson a pregătit în primul rând sufletul echipei. De asta era nevoie la dream team-ul nostru. E greu când o ai pe Cristina, când o ai pe Bella și pe toate celelalte fete minutate să ai puterea să schimbi ceva, dar el a adus acest plus.Mă bucur  foarte mult că am realizat această mutare, care s-a dovedit a fi o mutare câștigătoare. Important e că suntem pe val și avem o șansă bună pentru calificarea în Final Four. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să dăm tot ce e mai bun”, a spus Bogdan Vasiliu la Sport Total FM.

 CSM București – Metz 34-21 (19-13)

Ungureanu, Grubisic – portari; Udriștioiu, Frafjord 1, Gullden 7, Curea 3, Neagu 10, Jacobsen, Jorgensen 1, Ayglon, Bazaliu, Manea 1, Kurtovic 5, Niombla 2, Hagman, Mehmedovic 4. Antrenor: Per Johansson

Csapo, Dos Reis, Rajcic – portari; Edwige 1, Gautschi, Gros 9, Zaadi 2, Flippes 2, Nocandy, Houette, Landre 1, Kanor, Smits 3, Sajka, Maubon, Luciano 3. Antrenor: Emmanuel Mayonnade

Arbitri: Branka Maric – Zorica Masic (Serbia)

Publicat: 08 04. 2018, 20:10
Actualizat: 08 04. 2018, 20:12