După Cazul „Ecusoanele” a apărut și Cazul „Ecusonul”. Un nou litigiu la vârf între HCM Baia Mare și CSM București

Consiliul de Administrație al FRH se va reuni în 9 februarie, în București, iar pe ordinea zi au fost „prinse” și două aspecte care privesc lupta directă dintre HCM Baia Mare și CSM București pentru supremația în handbalul românesc: Cazul „Ecusoanele” și un memoriu trimis de campioana României prin care a cerut suspendarea antrenorului Mette Klit pentru cel puțin șase etape și a directorului general, Constatin Căliman, pentru o perioadă de minimum 5 luni!

Aproximativ o lună a mai rămas până la desfășurarea returului marelui derby din Liga Națională la handbal feminin, dintre CSM București și HCM Baia Mare, dispută care a început să se „încălzească” bine de tot încă din această perioadă. În cazul în care formația bucureșteană își va recupera luni, la Consiliul de Administrație, cele patru puncte pierdute după partida cu SCM Craiova (Cazul „Ecusaonele”), atunci partida va fi, foarte probabil, decisivă pentru stabilirea câștigătoarei în sezonul regulat. Iar cine va termina pe locul 1 va deveni principala favorită și pentru adjudecarea titlului în play-off-ul din primăvară.

Cazul „Ecusoanele” este unul din cele două puncte fierbinți ale ședinței de luni de la FRH, care au ca interes duelul HCM – CSM. Al doilea punct a apărut în aceste zile după un memoriu făcut de HCM Baia Mare și are ca „miez de scandal” tot un ECUSON!

La precedenta ședință a Consiliului de Administrație, cea de la Mioveni din 10 ianuarie, Daniel Kotecz, director sportiv la HCM și membru forului de conducere din handbalul românesc, l-a întrebat pe Constantin Căliman, directorul general al CSM București, cum i-a fost eliberat carnetul de oficial al danezei Mette Klit, cel de delegat (Ecuson D), pe baza căruia a stat pe banca tehnică la primele meciuri din Liga Națională ale sezonului 2014-2015. La vremea respectivă, CSM era în litigiu cu fostul antrenor Vasile Mărgulescu, astfel că ecusonul A a fost reținut de FRH până la rezolvarea problemelor. Iar pentru ca Mette Klit să-și poată conduce echipa de pe margine a primit ecuson D.

HCM Baia Mare a făcut în acest caz o trimitere către regulamentul de desfășurare al Ligii Nțaionale de handbal, în care se specifică. „Cluburile care solicită carnet de reprezentant echipă (ecuson D) pentru cetățeni străini trebuie să prezinte acte doveditoare a calității caestuia, sposnor sau membru al Consiliului de Administrație. Eliberarea și vizarea carnetelor de oficiali se face pe baza solicitării scrise a cluburilor”.

În ședința amintită de la Mioveni, Constantin Căliman a susținut că Mette Klit nu este nici sponsor, nici membru în CA al CSM București, motiv pentru care HCM Baia Mare a considerat că gruparea rivală a prezentat date false la FRH. În consecință, campioana României a cerut o penalitate financiară pentru CSM București, dar și sancționarea vinovaților, inclusiv a antrenoarei Mette Klit, cu suspendarea pe o perioadă de minimum șase etape! Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci CSM București ar urma să dispute jocurile cu Corona Brașov și HCM Baia Mare fără Mette Klit pe bancă.

Mai mult, Baia Mare a cerut suspendarea pe minimum cinci luni a directorului general Constantin Căliman în urma unor declarații făcute în mass-media și a unor reacții avute pe contul personal de Facebook.

Contactat telefonic pentru a-și spune punctul de vedere pe acest subiect, Constantin Căliman s-a abținut să comenteze.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 06 02. 2015, 12:19
Actualizat: 06 02. 2015, 16:08