DRAMATIC! HCM pierde la Gyor și spune adio Ligă: depinde de Hypo pentru a continua în Europa. Gyor – HCM 28-26

HCM Baia Mare a pierdut cu 28-26 ultima partidă din grupa A a Ligii Campionilor și este la mâna formației Hypo Viena pentru a se califica în optimile Cupei Cupelor

Formația austriacă nu trebuie să piardă mâine la Thuringer pentru a oferi o mână de ajutor vicecampioanei României

Calificată fără nicio emoție în grupele principale ale Ligii Campionilor, Gyor a decis să-și menajeze câteva vedete. Astfel, a început meciul doar cu două handbalsite de cinci stele, Katarina Bulatovic și Anita Gorbicz. Heidi Loke și Eduarda Amorim, cu probleme medicale, nu au fost forțate deloc, deși au fost trecute pe foaia de joc, în timp ce Lunde a intrat în primele 30 de minute doar la o aruncare de la șapte metri.

Fără presiunea rezultatului și mai mult cu gândul ce va urma la anul, Gyor a jucat relaxată, situație de care HCM Baia Mare a încercat să profite la maximum. De altfel, antrenorul Costică Buceschi a mizat încă de la plecarea din România pe o lejeritate în tabăra maghiară, astfel că și-a capacitat echipa pentru o mare surpriză. Iar pentru aproximativ 55 de minute, calculele făcute acasă au stat în picioare. Vicecampioana României a început să creadă cu adevărat în șansa ei după minutul 20, când Buceschi a trimis-o în teren pe Geta Vârtic, dar și prin evoluția magistrală a Paulei Ungureanu între buturi. Gyor a început mai bine, s-a desprins la 12-8 (min. 21), dar jocul HCM-uului cu pivotul a început să surprindă campioana Ungariei, iar în numai șase minute a refăcut diferența. Mai mult, Baia Mare a preluat conducerea, după o execuție a Dianei Puiu în genul Katarinei Bulatovic. La cabine s-a intrat însă la egalitate, 14-14.

Gorbicz și Bulatovic au ratat 17 mingi

După pauză, cele două formații s-au jucat practic cu ocaziile. Dacă HCM Baia Mare ar fi condus cu 4-5 goluri diferență, pe nimeni n-ar fi trebuit să mire acest aspect. În numai șapte minute, gruparea maramureșeană a ratat nu mai puțin de cinci situații de unu la unu, a făcut două forțări în atac și a dat două pase la adversar. În aceste condiții, Gyor s-a desprins la 17-15, grație Paulei Ungureanu, care a continuat să scoată minge după minge. Geiger a „rupt” ghinionul cu o torpilă de la 10 metri, astfel că în minutul 38 s-a restabilit din nou egalitate, 18-18. În alte meciuri o jucătoare de neoprit, Katarina Bulatovic a avut „milă” acum și a irosit cinci mingi consecutive, Gorbiz nu a fost nici ea foarte inspirată. În total, în meci, cele două vedete au ratat 17 ocazii (!). Astfel, HCM a început să viseze cu ochii deschiși, iar după un contraatac fructificat de Ada Nechita s-a desprins la un incredibil 21-19 (min. 44). Baia Mare a avut șansa să ia un avans chiar de trei goluri, însă Geiger nu a nimerit ținta. Ambros Martin a luat time-out, și-a așezat mai bine echipa în defensivă, iar soarta meciului a luat o altă turnură. Trupa lui Buceschi a găsit tot mai greu culoarele în atac pozițional și n-a mai înscris vreo opt minute, suficient pentru ca Gyor să revină la conducere. Pe final, Bulatovic și-a mai reglat tirul și a făcut 24-21 (min. 52), scor de la care HCM nu a reușit să mai egaleze. Gyor s-a impus cu 28-26 și s-a calificat în faza următoare cu maximum de puncte, fiind singura echipă din Europa care a reușit o asemenea performanță în acest sezon. De partea cealaltă, HCM-ul rămâne cu regretul că nu a avut forța să termine meciul cu o mare surpriză, dar și cu speranța că Hypo va reuși mâine să ia cel puțin un punct de la Thuringer. În acest caz, Ungureanu & Co se califică în optimile Cupei Cupelor.

Herr (18 intervenții), Lunde – portari; Bulatovic 7, Tervel 3, Gorbicz 4, Bodi 3, Korsos, Kovacsics 2, A. Hornyak, Sirian 3, D. Hornyak 4, Redei Soos, Szepesi 2, Orban

Ungureanu  (18 intervenții), Băbeanu – portari; Ghionea 3, Geiger 7, Nechita 4, Szucs 1, Marin 4, Tătar 1, Maior Pașca 1, Buceschi, Vârtic 4, Puiu 1, Bondar


HCM Baia Mare a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de formația ungară Gyor ETO, cu scorul de 28-26 (14-14), în ultimul său meci din grupa A a Ligii Campionilor.

Gyor ETO, câștigătoarea Ligii Campionilor în 2013, este deja calificată în faza următoare, din etapa precedentă, acumulând după victoria cu HCM Baia Mare, 12 puncte, maximum posibil după șase meciuri.

Vicecampioana României rămâne cu 4 puncte, pe locul trei, și ar urma să joace în Cupa Cupelor dacă își păstrează poziția, ratând calificarea mai departe, în condițiile în care doar primele două clasate se califică în faza grupelor principale.

Duminică se va juca partida dintre Thuringer HC (2 puncte) și Hypo Viena (4), rezultatul urmând a stabili clasamentul final al grupei.

Rezultatele anterioare obținute de HCM Baia Mare în grupa A sunt următoarele: 29-36 și 20-19 cu Thuringer HC, 21-33 cu Gyor ETO, 24-23 și 20-23 cu Hypo Viena.


HCM Baia Mare joacă cu deținătoarea trofeului, Gyor ETO, în ultimul meci din grupa A a Ligii Campionilor. Deși șansele sunt mai mult teoretice, Baia Mare este în fața unei calificări istorice în primăvara Ligii, acolo unde pot ajunge dacă vor scoate cel puțin un egal în meciul cu Gyor, iar Hypo să piardă cu Thuringer.


 

Publicat: 16 11. 2013, 21:02
Actualizat: 16 11. 2013, 21:52