Dinamo e din nou campioana României la handbal masculin. „Dulăii” domină Liga Zimbrilor

Echipa masculină de handbal Dinamo a câştigat titlul național pentru a 21-a oară în istorie, după ce a învins Potaissa Turda pe teren propriu cu 42-30, în etapa 25 a Ligii Zimbrilor.

„Dulăii” au ajuns la 70 de puncte în clasament, în timp ce ocupanta poziției secunde, Potaissa, are 58 de puncte.

Handbaliștii de la Dinamo domină Liga Zimbrilor, realizând eventul al doilea sezon la rând

În actuala stagiune competițională, Dinamo a obținut 23 de victorii și a terminat un singur meci la egalitate, 29-29 în deplasare cu Politehnica Timișoara, partidă care a contat pentru etapa 15, a doua a returului.

Chiar dacă fanii dinamoviști au început sărbătoarea înainte de primul fluier al arbitrului, mai ales în contextul în care, matematic, rivala Steaua a retrogradat, handbaliștii le-au împărtășit sentimentele pe jumătate.

„E o bucurie atât de mare. Am mai trăit o dată, când aveam 17 ani, la Constanța. Atunci nu am ajutat cum am făcut-o azi și pe parcursul întregului campionat. Mulțumesc lui Dumnezeu că este alături de mine în fiecare zi, că mă susține.

Mulțumesc familiei și iubitei mele! Mă bucur că am reușit. Pentru asta am venit aici, să câștig trofee, am zis de la început. Avem trei trofee câștigate și o fază destul de bună în Liga Campionilor. Mă bucur că nivelul băieților s-a ridicat la unul foarte înalt.

Probabil o să mergem toți să bem câteva beri, pentru că așa trebuie să petrecem, că am muncit un an întreg.  Mai avem două meciuri. Îmi doresc să terminăm toți sănătoși, după care intrăm în vacanță.

Am plecat de la Constanța și am știut că las ceva greu în spate. Colegii au rămas acolo. Cumva îmi pare rău pentru ei, am prevăzut treaba asta, am împărțit 3 ani cu ei. Sper să-și revină la un moment dat.

Nu știu ce să zic (n.r. – despre retrogradarea Stelei). Dacă luăm parcursul din ultimii ani, cred că Dinamo a meritat din plin. Steaua a făcut niște greșeli, probabil la management, la transferuri și își merită, cumva soarta”, a declarat portarul Ionut Iancu.

Lui Robert Militaru îi pare rău că Steaua a retrogradat din Liga Zimbrilor

La rândul lui, Robert Militaru a transmis că vrea să ajungă cu Dinamo în turneul final al Ligii Campionilor și regretă eterna rivală Steaua a retrogradat.

„A fost un sezon foarte bun pentru noi. Mă bucur că în acest an pot să sărbătoresc alături de micuțul meu și sperăm ca pe viitor să aducem cât mai multe trofee în viotrina clubului Dinamo. Pentru asta muncim în fiecare an, de la început, ne bucurăm că avem ocazia să cârtigăm acest trofeu în fiecare sezon.

Al zecelea titlu consecutiv în opinia multora (n.r. – referire la anul pandemic 2020, când campionatul a fost suspendat). Din păcate, suntem suntem cam singurii în campionatul intern, am avea nevoie de echipe mai puternice, să ne ridicăm și noi nivelul, că am văzut în Liga Campionilor cât de greu este.

Cu cât sunt mai multe echipe puternice în campionat, cu atât și noi o să performăm. Din păcate pentru handbalul românesc, Steaua a retrogradat. Nu ne bucurăm, pentru că știm ce înseamnă acest derby de tradiție. Sperăm ca în următorii ani să revină și să umplem sălile.

Noi ne concentrăm pe ce avem de făcut, nu pe ce face Steaua.

Ne-am fi dorit să fin în turneul fin al Ligii Campionilor, dar momentan nu avem nivelul necesar. Vedem că echipe cu bugete de 12-14-16 milioane de euro nu reușesc să ajungă acolo. Este foarte greu, dar o să încercăm anul viitor”, a precizat el.

Publicat: 02 05. 2025, 20:36