Din aproape în aproape cu Tomas Ryde! Suedezul și-a prelungit contractul cu FRH, iar handbalul românesc visează frumos, o medalie la Jocurile Olimpice de la Rio

Tomas Ryde și-a prelungit în cursul acestei săptămâni contractul cu Federația Română de Handbal până la sfârșitul acestui an, la încheierea Campionatului European din Suedia. Practic, selecționerul naționalei de handbal feminin a semnat a treia „prelungire” cu forul condus de Alexandru Dedu. Șeful handbalului românesc și-a dorit să concretizeze cu tehnicianul suedez o colaborare cel puțin până la sfârșitul turneului final din decembrie. „O prezență la Euro ar însemna și calificarea lui. Avem puține șanse să nu ne calificăm, ar fi frumos să închidem un ciclu”, a motivat Alexandru Dedu

Într-o discuție, președintele FRH ne-a mărturisit „politica” pe care a avut-o până în prezent în privința lui Tomas Ryde, acceptată și de antrenor.

„Întotdeauna, contractele pe care le-am făcut au fost cam în felul ăsta, pe pași mărunți. De exemplu, Tomas Ryde: contract până la finalul anului, în momentul în care am semnat acum un an (n.r. martie 2015). Acesta cuprindea dubla cu Serbia – deci automat obiectiv calificare. În cazul în care nu ne calificam, puteam să reziliez unilateral contractul sau puteam să-l păstrez să se deruleze, aici urma să ne sfătuim. A urmat Campionatul Mondial cu obiectiv calificarea la turneele preolimpice. Și-a îndeplinit criteriul, am semnat contractul nou care a curpins calificare la Jocurile Olimpice. Contracul s-a prelungit automat până la sfârșitul Jocurilor Olimpice, dar indiferent de rezultatul de la Rio am vrut să-i propun să rămână până la Campionatul European”, a susținut Alexandru Dedu.

Președintele FRH a dezvăluit că s-a înțeles mereu destul de repede cu Tomas Ryde în privința contractului: „Suedezul a văzut că suntem niște oameni serioși, care ceea ce spunem facem. Salariile nu i-au întârziat, primele au fost cele convenite, i-au intrat imediat. Iar cu în legătură cu staff, cu echipament, cu perioadă de pregătire, facem tot ce se poate să existe o îndestulare a necesităților. Până acum nu au fost probleme, de când sunt cu Tomas în contract nu am primit un singur telefon, să-mi spună că ceva nu a fost bine. Și știu că au fost și probleme. De exemplu, cu ultima săptămână la Cluj (n.r. pregătirea meciului cu Norvegia din preliminariile Euro 2016 și a turneului preolimpic), mâncarea nu s-a ridicat la nivelul așteptării lor, cu toate că meniul a fost făcut cu ajutorul fetelor și cu avizul medicului. Se întâmplă acest lucru, nu s-a plâns niciodată”.

Cele două părți au lăsat să se înțeleagă că această colaborare ar putea continua și după Campionatul European din 2016. Toată atenția este îndreptată însă către Jocurile Olimpice de la Rio, unde naționala feminină spre să dea o lovitură de proporții. „Cred într-o medalie cu toată tăria și pentru asta muncim. Cred în puterea echipei, mă refer la toți cei care pun cărămidă cu cărămidă”, a concluzionat Alexandru Dedu.

Cu Tomas Ryde pe banca tehnică, naționala feminină a câștigat în decembrie 2015 o medalie de bronz la Campionatul Mondial și s-a calificat fără emoții la Jocurile Olimpice. 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 22 04. 2016, 17:14
Actualizat: 22 04. 2016, 18:58