Denisa Dedu: „Cristina Neagu mai avea puțin și era urcată în tribune!”

Denisa Dedu a declarat după meciul România – Norvegia (24-29), primul al tricolorelor din turneul preolimpic, că naționala a fost împiedicată de arbitraj să termine mai aproape de nordice.

Portarul echipei naționale a considerat că diferența de la final a fost puțin prea mare față de cum a simțit raportul de forțe în teren.

Denisa Dedu este convinsă însă că prima reprezentativă poate învinge mâine Muntenegru la cel puțin 5 goluri diferență și să se califice la Jocurile Olimpice.

Denisa Dedu: „Cristina Neagu mai avea puțin și era urcată în tribune!”

Într-adevăr, este trist când vezi că ți se pun anumite piedici. Multe decizii (n.r. cu referire la arbitraj) au fost în favoarea lor. Cristina mai avea puțin și era urcată în tribune, nu i se dădea nimic. Nici 2 minute, nici 7 metri. În schimb, ele au primit 11 sau 12 aruncări de la 7 metri. Consider că au fost puțin împinse de la spate, dar mâine avem încă un meci. Încă sunt șanse de calificare la Jocurile Olimpice, clar. Vom da totul pe teren să obținem calificarea”, a declarat Denisa Dedu imediat după meci.

Cu siguranță au fost anumite greșeli și din partea noastră. Încercăm să le reparăm la următorul meci”, Denisa Dedu

Denisa Dedu este convinsă că România poate să învingă mâine Muntenegru la cel puțin 5 goluri diferență. Este scorul de care naționala are nevoie pentru a se califica la Jocurile Olimpice. „Nu este nimic imposibil, credem în șansa noastră. Există o șansă și vom da totul pe teren pentru a obține acest drept. Cu siguranță că o să fie greu, dar o să fie o implicare totală din partea noastră”, a susținut Denisa.

România și Muntenegru se pot califica împreună dacă partida se termină cu o victorie a tricolorelor la 5 goluri diferență, iar la total vor fi cel puțin 55 de goluri. „Cu gândul acesta o să dormin la noapte. Dar să câștigăm noi la diferența asta și să ne calificăm. Nimic nu este imposibil, este încă o șansă pentru noi și o să dăm totul pe teren să o obținem”, a comentat Denisa Dedu.

Publicat: 20 03. 2021, 22:51
Actualizat: 20 03. 2021, 23:08