Delegări în scop electoral? Șeful AJH Timișoara, „reactivat” la Liga Națională după câțiva ani. Vasile Pavel: „Nu se duc la meci pentru că nu pot să arbitreze, astfel că îi voi schimba”. Ultimele rezultate din Ligile Naționale

Comisia Centrală de Arbitri i-a delegat în această săptămână pe arbitrii Hagiu – D. Pavel la partida CSM Roman – CSM București (feminin, meci încheiat cu 25-29) și pe Durnea – Toacă la partida HC Dobrogea Sud Constanța – Politehnica Iași. Ambele cupluri nu fac parte din lotul pentru Liga Națională aprobat de Consiliul de Administrație.

Având în vedere că peste câteva zile sunt alegeri la Federația Română de Handbal, iar delegările sunt cu multe semne de întrebare, speculațiile s-au dus rapid către zona electorală. Mai ales că Florin Toacă, care nu a mai arbitrat de câțiva ani la nivelul Ligii Naționale, este președintele AJ Timișoara și recunoscut în lumea handbalului că poate aduna un număr însemnat de voturi pentru un candidat sau altul. În urmă cu 2 ani, inclusiv prin mobilizarea lui Florin Toacă în zona de Vest, Dan Dumitru, managerul Poli Timișoara, a câștigat alegerile parțiale pentru un post în Consiliul de Administrație, povestesc oameni din handbal.

„Pavel Daniel este din Buzău, nu are niciun drept de vot. Domnul Hagiu nu are drept de vot, pentru că de la Liceul Sportiv Vaslui vine domnul Gugleș și nu are nicio treabă. Iar Durnea cu Toacă nu se duc la meci pentru că nu pot să arbitreze, astfel că îi voi schimba. Nu are nicio treabă scopul electoral cu arbitrajul. Uitați-vă, Din și Dinu se lasă, mulți arbitri au dispărut, încerc cât de mult să las tinerii și să aleg anumite meciuri pe care cred că pot să le ducă. Încercăm să-i vedem în general la meciuri fără probleme, în care evoluează CSM București la feminin. Acesta este răspunsul pentru cei care încearcă să ducă în altă parte aceste lucruri. Nu e niciun scop electoral”, a fosr replica lui Vasile Pavel, șeful CCA.

Ar mai fi de remarcat faptul că brigada de arbitri Nacu – Rucoi din Mureș a fost delegată la două meciuri din aceeași etapă în Liga Națională de handbal masculin: Potaissa Turda – CSM Făgăraș 30-20 și Poli Timișoara – HCDS Constanța 24-23. În aceeași rundă, a 16-a, s-au mai jucat până acum CSM Focșani – Minaur 28-21 și CSM București – CSU Suceava 24-21, în timp ce partida Steaua – HC Odorhei a fost omologată cu 10-0.

Tot miercuri, în prima etapă a returului LN de handbal feminin, CSM Bistrița și SCM Craiova au terminat la egalitate, 28-28.

Publicat: 01 02. 2018, 09:51
Actualizat: 01 02. 2018, 09:52