De 5 ani și 9 luni o echipă din România nu a mai învins deținătoarea Ligii Campionilor la handbal feminin. CSM București – Buducnost, duminică, ora 19:00

CSM București va susține duminică, de la ora 19:00, probabil cel mai important test de la înființarea clubului, partida cu Buducnost Podgorica, din cadrul Grupei D a Ligii Campionilor. Echipa lui Kim Rasmussen va afla și un prim răspuns în privința nivelul la care a ajuns, după ce a adunat jucătoare de top din mai multe colțuri ale lumii.

Cele două formații joacă pentru supremația în Grupa D, punctele urmând să conteze și în Main Round, fază în care CSM și Buducnost se vor împerechea cu alte trei echipe redutabile în acesz sezon, FC Midtjylland, Gyor și Vardar Skopje. La prima vedere, Podgorica este favorită, având în vedere că joacă în aceeași formulă pentru al treilea sezon consecutiv, dar este și deținătoarea en-titre a Ligii Campionilor.

Interesant este faptul că o echipă din România nu a mai învins de aproximativ 5 ani și 9 luni campioana în exercițiu a Europei. În februarie 2010, într-un meci din grupele principale, Oltchim câștiga cu Viborg (scor 27-26). Atunci, la echipa daneză evoluau Popovic, surorile Lunde, Jurack și Vărzaru, aflată acum în tabăra lui CSM București. Din trupa Oltchimului din 2010, duminică vor evolua Oana Manea, Iulia Curea (CSM) și Cristina Neagu (Buducnost).

  • Cristina Neagu va susține primul meci oficial împotriva unei echipe din România

Din 2010, o deținătoarea a Ligii Campionilor a mai venit de două ori în România. Este vorba despre Gyor, care a jucat în două rânduri cu HCM Baia Mare și care a câștigat de fiecare dată, cu 26-18, respectiv 33-21.

Toată lumea din tabăra bucureșteană consideră că Neagu este cea mai periculoasă jucătoare de la Buducnost. Un punct forte al lui Buducnost este și jocul cu pivotul Dragana Cvijic. „În apărare ai de muncit, când știi că o ai pe Cvijic de ținut”, a declarat Oana Manea. 

CSM București și Buducnost Podgorica s-au încălzit pentru confruntările din Liga Campionilor la Bucharest Trophy, în august 2015. Campioana României a s-a impus atunci în finală, dar Podgorica era doar după vreo 2 săptămâni de antrenamente. „Meciul de la Bucharest Trophy a fost ceva amical, acum e pe puncte”, a mai spus Oana Manea.

CSM București se întâlnesc pentru prima dată în Grupa D a Ligii Campionilor, într-o partidă care va avea loc în Sala Polivalentă, cu începere de la ora 19:00 (DigiSport, Dolce Sport).

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 31 10. 2015, 08:51
Actualizat: 01 11. 2015, 21:15