Dan Savenco, reverență în fața fanilor dinamoviști, după atmosfera senzațională de la meciul cu Sporting Lisabona. „Au fost 2000 de suporteri, nu 2000 de spectatori”

Dinamo a scris istorie! S-a calificat în premieră în „optimile de finală” ale Ligii Campionilor la handbal masculin după ce a trecut de Sporting Lisabona. „Pivotul” Dan Savenco a fost impresionat de atmosfera de la meci.

Vulcanul” din sala Dinamo i-a ajutat pe câini să se califice în „optimile” Ligii Campionilor. 2500 de fani și-au purtat favoriții spre victorie. Dinamo a învins cu 26-24 pe Sporting Lisabona, după ce în tur câștigase cu 26-25.

„Ne doream foarte mult această calificare. Din păcate, anul trecut am pierdut-o pe mâna noastră. Şi în acest an părea că vom avea ceva probleme, chiar dacă am condus aproape tot meciul, ne-au egalat în repriza a doua.

A fost într-adevăr un meci foarte disputat, foarte greu, dar sunt fericit că acum ne bucurăm alături de fani de calificare”, a declarat Dan Savenco la Telekom sport.

Pivotul lui Dinamo a fost foarte bucuros că echipa nu a cedat în momentul în care a fost eliminat Ante Kuduz. Croatul a văzut meciul din tribune alături de Frade, jucătorul eliminat de la Sporting.

„Dinamo nu stă într-un singur jucător. Este într-adevăr o pierdere foarte mare Kuduz pentru noi, dar Dinamo reprezintă o echipă, nu un singur jucător. Am reuşit să ne mobilizăm, ştiam că ne va fi mai greu, dar cred că ne-am descurcat foarte bine şi reuşeşte să se bucure alături de noi pentru calificare. De-acum va veni greul pentru noi”, a mai spus Savenco.

Handbalistul dinamovist a vorbit și despre atmosfera superbă reușită de fanii echipei sale.

„Eu am 20 de ani de când fac handbal şi asemenea atmosferă poate că pe stadioane mai vezi, dar nu ştiu dacă simţi aşa ceva. Au fost 2000 de suporteri, nu 2000 de spectatori cum sunt în alte părţi.

Ne-au împins de la spate. Am avut momente grele, pe care cu ajutorul lor am reuşit să le depăşim. Şi chiar ne bucurăm că am reuşit să le facem această bucurie” , a declarat Dan Savenco.

Publicat: 01 03. 2020, 20:03
Actualizat: 01 03. 2020, 20:07