Cutremur în Ungaria, Vranjes a fost concediat de la Veszprem! Formația maghiară are pe „lista” scurtă un antrenor dorit de CSM București în vară pentru echipa feminină

Săptămâna a început furtunos în handbalul din Ungaria. Ljubomir Vranjes, unul dintre antrenorii cu cotă excelentă, a fost demis de la Veszprem, după ce formația maghiară a suferit a doua înfrângere consecutivă în Liga Campionilor, 25-27 cu Vardar Skopje.

Șefii clubului nu au mai suportat și ultimul eșec, astfel că i-au propus suedezului rezilierea contractului, motiv pentru care Vranjes nu s-a mai prezentat la antrenamentul de luni. Veszprem a pierdut titlul în ultimul sezon și a fost eliminată și din optimile Ligii Campionilor, dar a decis să-i mai ofere o șansă antrenorului venit de la Flensburg. Rezultatele sunt însă nesatisfăcătoare și la începutul acestui sezon, astfel că cele două părți au decis să se despartă.

Mariajul cu Veszprem nu a mers așa cum mi-aș fi dorit, am căutat să fac mult mai multe. Din păcate, visul meu nu s-a realizat de această dată”, a declarat Vranjes, care a câștigat Liga Campionilor cu Flensburg în 2014. Suedezul Björn Sätherström (antrenor secund) și Nikola Eklemovic, director sportiv, colaboratorii antrenorului principal, au fost destituiți, de asemenea, din funcții.

Veszprem l-a numit interimar pe István Gulyás, care ar avea ceva șanse să fie numit chiar principal. Pe lista scurtă, formația maghiară are și alte nume, așa cum ar fi spaniolul David Davis. Acesta a fost și în atenția echipei feminine CSM București în vară, înainte de a ajunge la un acord cu Magnus Johansson, dar spaniolul a refuzat oferta, el fiind în același timp și selecționerul Egiptului la masculin. David Davis a fost colaboratorul lui Raul Gonzales în sezonul trecut la Vardar Skopje – băieți, iar în 2017 a jucat finala ligii Campionilor cu echipa feminină a reprezentantei Macedoniei.

Veszprem trece printr-o situație delicată, având în vedere ambițiile, iar naționala Ungariei se vede pusă în fața unei situații neașteptate. Vranjes este și selecționerul echipei maghiare!

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 02 10. 2018, 10:01
Actualizat: 02 10. 2018, 10:02