Cum au reacționat jucătoarele de la CSM București după ultimul verdict în cazul „Ecusoanele”. Derby-ul cu Brașovul se joacă de pe alte poziții. Trei lucruri de urmărit în CSM – Corona

Primul meci de handbal din Liga Națională care se desfășoară în Sala Polivalentă după foarte mulți ani, CSM București – Corona Brașov (miercuri, ora 19:30), are parte de un preambul furtunos. În urmă cu 24 de ore, despre acest joc se putea spune că este duelul primelor două echipe din Liga Națională de handbal feminin, după disputarea a șapte etape. După decizia Comisiei de Apel de marți după-amiază, care a schimbat decizia Comisiei de Competiții în Cazul „Ecusoanele”, adică a decis ca jocul CSM București – SCM Craiova să fie încheiat cu 0-10 și un punct penalizare pentru gazde (pe teren a fost 28-16), formația din Capitală a retrogradat până pe locul 4. 

Cea mai în formă echipă din România în prima parte a campionatului a primit o lovitură dură, fiind penalizată la sânge pentru faptul că antrenorii echipei nu au avut ecusoanele FRH la dispoziție la o partidă care nu i-a ridicat niciun fel de emoții. Din postura de „urmărită”, CSM București s-a trezit brusc într-o altă poziție, a echipei care încearcă să urce pe podiumului campionatului! O poziție ciudată dacă luăm în considerare faptul că majoritatea partidelor le-a câștigat până în prezent la cel puțin 10 goluri diferență. Cum au recepționat fetele lui Mette Klit faptul că nu mai sunt lidere în Liga Națională, deși nu au pierdut niciun meci pe teren? „Au râs ironic la aflarea veștii”, susține Bogdan Vasiliu, președintele secției de handbal de la CSM București, care a completat apoi: „Știu că nu este decât o luptă de culise, sunt conștiente că punctele vor fi recuperate”.

Partida CSM București – Corona Brașov nu mai este o confruntare între locurile 1 și 2 din Liga Națională, ci între formații clasate pe pozițiile 4, respectiv 1. „Atmosfera la echipă a rămas foarte bună, nu sunt efecte nedorite după decizia Comisiei de Apel. Din contră, jucătoarele sunt și mai determinate, sunt montate să câștige și cu Corona Brașov și cu HCM Baia Mare”, a declarat Bogdan Vasiliu. După ce a pierdut cele patru puncte, CSM București nu a pierdut numai șefia clasamentului, dar a căzut pe locuol secund și la media golurilor înscrise pe meci, 30 de goluri față de media de 32,1 de goluri ale echipei HCM Baia Mare.

Una dintre marile beneficiare ale deciziei luate de Comisia de Apel este chiar adversara de miercuri seara, Corona Brașov. Echipa de la poalele Tâmpei abordează jocul de pe locul 1, o poziție în care nu a crezut aproape nimeni având în vedere concurența.

CLASAMENT

1. Corona Brașov 7 6 1 0 210-148 19
2. HCM Baia Mare 7 6 0 1 225-157 18
3. SCM Craiova 7 6 0 1 150-127 18
4. CSM București 7 6 0 1 210-139 17
5. Dunărea Brăila 7 5 0 2 204-171 15
6. HCM Roman 7 3 2 2 157-161 11
7. HC Zalău 7 3 0 4 177-184 9
8. Unirea Slobozia 7 3 0 4 170-189 9
9. HCM Rm. Vâlcea 7 2 2 3 169-187 8
10. CSM Cetate Deva 7 2 1 4 181-212 7
11. „U” Alexandrion Cluj 7 1 2 4 197-226 5
12 Neptun Constanța 7 1 0 6 161-198 3
13 CSM Ploiești 7 1 0 6 146-189 3
14. Mureșul Tg. Mureș 7 0 0 7 158-227 0

* CSM București este penalizată cu un punct

„Este o presiune în plus pentru echipă, dar sper că ne-am motivat îndeajuns pentru un astfel de joc. Sperăm într-o zi inspirată cu participarea tuturor la un rezultat pe măsură, inclusiv a băncii tehnice”, a declarat antrenorul Bogdan Burcea pentru ProSport. Cum a fost primită la Brașov decizia în cazul „Ecusoanele”? „Sincer pe mine nu mă interesează acest aspect. Faptul că regulamentele se aplică e de apreciat, ține de credibilitatea FRH. Acum cine are dreptate și cum, nu sunt eu în măsură să dezbat. Mă interesează doar starea noastră”, a mai spus tehnicianul noului lider din handbalul feminin.  

Făcând abstracție de locurile actuale din clasament, partida CSM București – Corona Brașov se anunță pasionantă, față în față fiind două proiecte: unul în care se vizează Liga Campionilor cu o echipă construită pe modelul marilor forțe din Europa, Gyor și Buducnost (cazul CSM București), iar altul „handbal sută la sută românesc”, în care s-a refuzat cu încrâncenare ideea aducerii unor handbaliste străine (cazul Corona).

La partida din această seară sunt de urmărit și câteva aspecte interesante. Unul ar fi duelul antrenorilor Mette Klit – Bogdan Burcea. Dacă antrenoarea daneză are un CV extraordinar, dovedindu-și în ultimii ani clasa, în schimb, Bogdan Burcea este unul dintre antrenorii români din noul val care promite foarte mult. În decurs de un an, tehnicianul Coronei a reușit să închege un vestiar destul de greu de controlat, cu multe jucătoare de valoare, iar faptul că Brașovul are acum un lot omogen meritul îi aparține în totalitate. În plus, a demonstrat că își poate suprinde și adversarii.

Un al doilea aspect de urmărit va fi „lecția contraatacului”. Ambele echipe au câștigat meciurile din acest sezon folosindu-se de această armă. Rămâne de văzut cum se vor descurca grupările și într-o partidă cu miză. Atât CSM, cât și Corona au jucătoare de contraatac, dar și portari care se pliază perfect pentru așa ceva. Denisa Dedu, portarul Coronei, calcă apăsat pe urmele reginei contraatacului, Luminița Huțupan-Dinu, reușind acele „bolte” în care mingea aterizează direct în brațele coechipierelor pe semicercul advers. 

Un al treilea aspect ar fi disputa dintre linia de atac a CSM-ului și jocul de apărare a Coronei. Bucureștiul are cea mai redutabilă linie de 9 metri din România, cu trei jucătoare, Tortensson, Rodrigues, Cavaleiro, care pot face în orice moment diferența. Rămâne de văzut ce răspuns va avea Brașovul, care le are în apărare pe Brădeanu, Bondar și Tudor, handbaliste care ar putea forma axul central și la naționala României, la Campionatul European.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 01 10. 2014, 11:38
Actualizat: 01 10. 2014, 13:15