CSU Suceava s-a reunit cu patru jucători noi și după un titlu european cucerit la „Universitare”! Ce obiectiv va avea echipa lui Adrian Chiruț pentru noul sezon

CSU Suceava s-a reunit miercuri seara în vederea abordării sezonului 2017-2018, la numai câteva zile distanță de câștigarea Campionatului European Universitar de la Malaga (Spania). Universitatea „Ștefan cel Mare” din localitate, din care au făcut parte șapte handbaliști ai echipei din Liga Națională plus antrenorul Adrian Chiruț, a obținut medalia de aur, după o finală cu Universitatea Duisburg-Essen (Germania).

  • Cristian Tcaciuc, Cătălin Costea, Adrian Tîrzioru, Gabriel Burlacu, Mihai Sandu, Iulian Alexa, Andrei Olariu și Bogdan Baican au fost cei șapte „studenți” ai CSU Suceava care s-au aflat în lotul echipei de la Malaga

„Nimeni nu ne-a dat vreo șansă să ajungem prea sus. Dar, pas cu pas, ne-am calificat în finală și am și câștigat medalia de aur. S-a văzut clar, Primăria și Consiliul Local au făcut o investiție bună, am obținut o medalie cu majoritatea handbaliștilor crescuți în Suceava, doar Cristi Tcaciuc fiind venit de la Timișoara”, ne-a declarat antrenorul Adrian Chiruț.

Medalia de la „Universitare” a adus și un plus de încredere din punct de vedere sportiv la startul pregătirilor pentru sezonul următor. CSU Suceava nu a efectuat multe transferuri în acaestă perioadă, ci doar a încercat să se acopere pe anumite posturi, după plecarea unor jucători:

Lotul CSU Suceava

  • Portari: Cristi Tcaciuc, Daniel Bobeică (CSSM Bacău), Eduard Duman
  • Extreme stânga: Florin Ciubotariu, Cătălin Costea
  • Interi stânga: Adrian Tîrzioru, Gabriel Burlacu
  • Centri: Alin Petrea, Mihai Sandu (HC Vaslui), Iulian Alexa
  • Interi dreapta: Dusan Sipka, Sebastian Polocoșer
  • Extreme dreapta: Andrei Olariu, Gabriel Cotinghiu (HC Vaslui), Alexandru Poteră (CSU Danubius Galați)
  • Pivoți: Bogdan Baican, Ioan Tcaciuc, Bogdan Șoldănescu

Nu mai fac parte din echipă Sasa Puljizovic, Cristian Bursuc, Lucian Preda. CSU Suceava mai are câțiva jucători în probe în această perioadă.

„Cât este deschisă perioada de transferări, este posibil să mai aducem jucători. Ne așteaptă un an foarte greu, vom munci foarte mult pentru a rămâne în Liga Națională. Avem același buget ca anul trecut, nu putem să ne punem un alt obiectiv”, ne-a declarat Adrian Chiruț, care mizează în noul sezon pe omogenitatea lotului.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 13 07. 2017, 13:10
Actualizat: 13 07. 2017, 13:26