CSM Focșani dă lovitura la Turda! Echipa vrânceană s-a impus cu 33-32 pe terenul Potaissei și a schimbat liderul. CSM București s-a impus în derby-ul bucureștean cu Steaua și urcă pe primul loc în Liga Națională masculină de handbal

Etapa a șasea a Ligii Naționale masculine de handbal a furnizat o mare surpriză. CSM Focșani, echipa antrenată de Sandu Iacob, s-a impus la Turda, pe terenul Potaissei, cu scorul de 33-32 (18-19). Cu acest succes, CSM Focșani urcă pe locul 4 în clasament, la egalitate de puncte (13) cu Turda și cu Dinamo. Visul echipei vrâncene de a prinde un loc în play-off devine unul tot mai bine conturat.

Punctul de interes al etapei a fost meciul de la București, dintre Steaua și CSM București. Partida s-a disputat la Chiajna și a dat câștig de cauză CSM-ului, care s-a impus cu 27-24 (13-12). Tioumetsev (7) și Onyejekwe (5) au fost principalii marcatori ai oaspeților, în timp ce la Steaua, gurile de foc au fost Humet și Krsto Milosevic (ambii cu câte 7 goluri), jucători ce au îmbrăcat în trecut tricoul CSM-ului. Cu acest succes, echipa primăriei a urcat pe locul întâi, cu 16 puncte.

Celelalte rezultate ale etapei: Dinamo – CSM Bacău 36-28 (s-a jucat marți), HC Buzău – Universitatea Cluj 31-21, Minaur Baia Mare – CSU Suceava 32-27, Dunărea Călărași – CSM Făgăraș 31-23. Mai este de jucat HC Dobrogea Sud – Politehnica Timișoara, sâmbătă, ora 17:30.

Foto: CSM Focșani

Publicat: 10 10. 2018, 21:12
Actualizat: 10 10. 2018, 21:13