CSM București, examenul sezonului la masculin. Ionuț Ramba: „Cupa Challenge trebuie să rămână la noi, nu e doar pentru CSM, e pentru România”

CSM București joacă sâmbătă, de la ora 14:30, returul cu Madeira Andebol Sad (Portugalia), în finala Cupei Challenge. În cazul în care „tigrii” se vor impune, trofeul ar fi primul pentru club la nivel internațional, la masculin. România are deja 6 trofee la activ (Steaua 2006, UCM Reșița 2007-2009, Odorheiu Secuiesc 2015 și Potaissa Turda 2018) în istoria de 25 ani a competiției, fiind la egalitate cu Germania la acest capitol.

  • Partida pornește de la, 22-22, rezultat înregistrat în tur, care le dă prima șansă bucureștenilor.

Conștienți de ocazia pe care o au, cei de la CSM au preferat să odihnească cei mai mulți dintre titulari în meciul cu Potaissa Turda din campionat, pentru finala Cupei Challenge.

„Pornim cu prima șansă, dar nu trebuie să fim liniștiți că am făcut egal acolo. Sunt convins că avem suportul tuturor, sperăm și la o sală arhiplină. Nu trebuie să ne relaxăm, Madeira este o echipă speculantă, poate să se desprindă în orice moment și trebuie să avem grijă. Noi sperăm să jucăm la fel de bine acasă, cum am făcut-o la început și la finalul meciului din tur. Nu avem nevoie de nici o motivație în plus, e minunat să joci cu trofeul pe masă. Cupa Challenge trebuie să rămână la noi, nu e doar pentru CSM, e pentru România. Portughezii nu cred că au cu ce să ne surprindă, dar oricum noi vom fi pregătiți pentru orice la ora jocului”, a declarat Ionuț Ramba, jucător care și-a prelungit de curând contractul cu CSM București.

Câștigător al Cupei Challenge când evolua la Odorheiul Secuiesc în 2015, Ramba le-a povestit și colegilor cum stau lucrurile când joci cu un trofeu european pe masă.

Bogdan Mănescu, aflat pentru prima dată în ultimul act al unei competiții continentale, a dezvăluit ce ar însemna pentru el o victorie cu Madeira: „Trebuie să muncim, finala nu este jucată, ar fi greșit să ne bucurăm înainte de cupă, trebuie să dovedim că merităm să câștigăm trofeul. Nu cred că vom schimba multe lucruri, folosim sistemul nostru de joc, suntem pregătiți. Ei au fost un pic împinși de la spate de suporteri la meciul tur, dar eu am încredere în noi. Un trofeu european ar însemna încununarea muncii depusă pe tot parcursul anului. Sper ca fanii să vină la Sala Dinamo în număr cât mai mare și să ne susțină în permanență”.

Returul finalei Cupei Challenge dintre CSM București și Madeira Andebol SAD are loc în Sala Dinamo, iar intrarea este liberă.

Sursa foto: CSM București

Publicat: 17 05. 2019, 10:42
Actualizat: 17 05. 2019, 10:44