CSM București a realizat trei mega-transferuri! Dragana Cvijic, Andrea Lekic și Jovanka Radicevic au semnat cu campioana României

Dragana Cvijic, Jovanka Radicevic și Andrea Lekic au semnat cu CSM București, urmânbd să evolueze pentru campioana României începând din sezonul 2018-2019. Toate cele trei jucătoare vor veni în România de la Vardar Skopje.

  • Cele trei jucătoare au sosit vineri seara în București și au semnat în prezența impresarilor, astfel: Dragana Cvijic – un an de zile, iar Andrea Lekic și Jovanka Radicevic – contracte pe 2 ani.
  • Toate cele trei handbaliste au CV-uri impresionante, fiind inclusiv câștigătoare ale Ligii Campionilor. 

„Îmi doresc tot ce este mai bun pentru acest club și, în acest caz, pentru această minunată echipă de handbal pe care o avem. Negocierile nu au fost dificile, am ajuns rapid la un acord și mă bucură faptul că ne-au ales pe noi”, a declarat Gabriella Szabo, directorul general al clubului.

Primele declarații ale jucătoarelor:

Andrea Lekic: „Am ales CSM pentru că este unul dintre cele mai mari cluburi din Europa și își doresc să cucerească Liga Campionilor în fiecare an. Aceasta este ambiția mea principală și sunt foarte încântată că o să evoluez alături de atâtea jucătoare bune. Cunosc o mare parte din viitoarele colege și sunt convinsă că mă vor ajuta să mă adaptez cât mai repede. Am auzit o mulțime de lucruri frumoase despre București și abia aștept să descopăr orașul.”

Dragana Cvijic: „Am fost foarte aproape de un transfer la CSM București anul trecut, dar am decis să merg la Vardar. Sunt foarte fericită de alegerea mea de acum deoarece o să avem o echipă foarte puternică în următorul sezon. Atmosfera în sală e incredibilă, îmi amintesc de la Bucharest Trophy și mă bucur că o să joc într-o țară care trăiește pentru handbal. Am venit aici pentru că vreau să câștig Liga Campionilor, acesta este obiectivul meu și sunt sigură că putem obține această performanță.”

Jovanka Radicevic: „Sunt foarte fericită că o să fac parte din cea mai bună echipă și că o să joc alături de cea mai bună jucătoare din lume. E un club nou pentru mine, am ambiții mari și obiective pe măsură. O să dau tot ce am mai bun pentru această echipă. Am avut ocazia să joc împotriva CSM-ului la București, iar fanii au făcut o atmosferă incredibilă și ne-a fost greu să jucăm cu presiunea sălii. Sunt oameni înnebuniți după handbal și abia aștept să joc cu un asemenea public în spate, care să ne încurajeze în permanență. Cred că oricărei echipe îi este greu să joace la București.”

Prin transferul celor trei jucătoare, CSM București și-a conturat în mare măsură echipa pentru sezonul 2018-2019. Singurele incertitudini sunt Isabelle Gullden și Line Jorgensen, jucătoare pe care campioana României dorește să le păstreze în lot, dar care au oferte și de la Brest, respectiv Esbjerg.

  • Portari: Paula Ungureanu, Jelena Grubisic
  • Extreme stânga: Majda Mehmedovic, Iulia Curea
  • Interi stânga: Cristina Neagu, Bianca Bazaliu, Sabina Jacobsen
  • Centri: Isabelle Gullden, Andrea Lekic
  • Interi dreapta: Amanda Kurtovic, Line Jorgensen
  • Extreme dreapta: Aneta Udriștioiu, Jovanka Radicevic, Nathalie Hagman
  • Pivoți: Oana Manea, Dragana Cvijic, Marit Malm Frafjord 

Jucătoarele cu „italic” sunt cu semnul întrebării dacă vor continua sau nu la CSM București.

Publicat: 17 02. 2018, 13:41
Actualizat: 17 02. 2018, 15:26