CSM București a luat startul în 2020! Trei absențe la început de an. Adrian Vasile: „Avem un singur obiectiv, de a câștiga toate meciurile”

CSM București și-a reluat pregătirile în Noul An, iar duminică va susține primul meci oficial, restanța cu CSM Slatina în Liga Națională. Echipa pregătită de Adrian Vasile este în toate obiectivele și speră ca la finalul sezonului să revină cel puțin la nivelul din 2018, când a câștigat titlul în Liga Națională și a ajuns până în turneul Final Four.

Echipa susținută de Primăria Capitalei are trei jucătoare cu probleme medicale în această perioadă, Nora Mork, Carmen Martin și Laura Moisă, care vor și rata primele jocuri oficiale din 2020.

„Aș spune că stăm mult mai bine decât anul trecut. Singurele probleme pe care le avem acum sunt la nivelul postului de extremă dreaptă. Laura (n.r. Moisă) s-a operat, a avut intervenție chirurgicală la genunchi, o curățare a meniscului, iar acum este într-un proces de recuperare. Carmen (n.r. Martin) își continuă tratamentul pentru fascita plantară. Să sperăm că ambele fete vor reveni cât mai repede în teren. Altfel, toată lumea este OK”, a susținut Adrian Vasile pentru ProSport

La începutul anului 2019, după Campionatul European 2018, CSM București s-a trezit fără două dintre cele mai importante jucătoare, Cristina Neagu și Amanda Kurtovic, accidentate la echipele naționale.

Vești bune vin dinspre Nora Mork. Procesul de recuperare al interului dreapta merge decurge foarte bine. În această lună, Nora va face o nouă evaluare, iar dacă lucrurile merg la fel de bine, în martie – aprilie ar putea fi din nou pe teren. CSM București nu vrea însă să forțeze lucrurile, pentru că în cazul Norei Mork nu este bine să apese acum pe accelerație.

„Am regăsit o energie foarte bună din partea fetelor, cred că tuturor le-a fost dor să reîncepem. Toată lumea este pregătită să muncească și să o facă și conștient, cu zâmbetul pe buze”, Adrian Vasile

Vorbind despre obiectivele pentru a doua jumătate a sezonului, antrenorul echipei CSM București a declarat:

„În Liga Campionilor avem o grupă foarte echilibrată. Cinci echipe cred în șansa lor de a merge în sferturile de finală, ne așteaptă niște meciuri echilibrate împotriva unor adversari foarte buni. Pentru noi, fiecare meci are un singur obiectiv, de a-l câștiga. Știm foarte bine locul în care ne aflăm, echipa și clubul pe care îl reprezentăm, așa că pentru noi obiectivul este de a câștiga tot timpul. Sigur, este și o presiune, dar în același timp este și ceva care ne face plăcere și ne responsabilizează într-un mod care ne dă putere”.

CSM București are șanse minime de a efectua transferuri pentru partea a doua a sezonului, astfel că îl va duce la capăt cu resursele pe acre le are la dispoziție.

Sursa foto: CSM Bucuresti Oficial / Facebook

Publicat: 03 01. 2020, 22:45