CSM București a găsit înlocuitori după despărțirea de Per Johansson. Două nume mari din handbalul românesc îl vor ajuta pe Adrian Vasile pe banca tehnică

Adrian Vasile in meciul de handbal feminin dintre CSM Bucuresti si Team Esbjerg, contand pentru Liga Campionilor, desfasurat in Sala Polivalenta-Ioan Kunst Ghermanescu din Bucuresti, duminica 10 noiembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

CSM București va avea doi antrenori secunzi noi pe banca tehnică, începând de la 1 iulie, după ce contractul lui Per Johansson s-a încheiat. Antrenorul principal Adrian Vasile va fi ajutat de Iulia Curea și Alexandru Buligan.

CSM București va avea un staff tehnic sută la sută românesc

CSM București începe noul sezon cu un staff sută la sută românesc, așa cum s-a întâmplat în puține ocazii în ultimii 5 ani. În ultimul an competițional, câștigătoarea Ligii Campionilor în 2016 a debutat în formula Tomas Ryde – Adrian Vasile și a terminat cu tandemul Adrian Vasile – Per Johansson. Continuitatea la nivelul băncii tehnice va fi asigurată de Adrian Vasile, a cărui contract a fost prelungit încă de la sfârșitul lunii noiembrie 2019. De altfel, el devine primul antrenor de la CSM București, în ultimii 5 ani, care termină și începe un sezon în funcția de „principal”.

În ediția 2020-2021, tânărul antrenor va fi ajutat de două nume importante ale handbalului românesc. Primul este Alexandru Buligan, probabil unul dintre primii 5 portari ai naționalei masculine din toate timpurile, cu un palmares impresionant și ca antrenor secund cu portarii. În 2005, el a devenit campion mondial cu Spania, iar printre altele a stat 8 ani pe banca tehnică a legendarei Portland San Antonio. În ultimul deceniu, Buligan a fost antrenor cu portarii la Constanța și a făcut parte din staff-ul naționalei Israel. În ultimul sezon, fostul mare portar a făcut echipă cu Djordje Cirkovic la HC Dobrogea Sud Constanța, iar azi este și antrenorul secund al lui Rareș Fortuneanu la reprezentativa masculină.

Al doilea nume care va sta pe banca tehnică alături de Adrian Vasile este o surpriză. Este vorba despre Iulia Curea, componentă a echipei până de curând. Extrema stângă a decis să se retragă din activitate și să continue în handbal ca antrenor. Ea a ajuns la CSM București în urmă cu aproximativ 6 ani, iar în această perioadă a câștigat patru titluri în Liga Florilor, dar mai ales Liga Campionilor, în 2016. În momentul retragerii, era cea mai veche componentă a echipei. Iulia Curea a fost un nume important și la echipa națională, pentru care a jucat aproape 100 de meciuri.

În zilele următoare, CSM București încearcă să-și definitiveze și lotul. În acest moment, echipa ar mai avea nevoie de o extremă stânga și de o jucătoare la linia de 9 metri. Siraba Dembele și Alexandrina Barbosa sunt noile achiziții, în timp ce Bianca Bazaliu ar urma să revină de la Corona Brașov, având încă un an de contract cu trupa lui Adrian Vasile. Clubul s-a despărțit de Andrea Lekic, Itana Grbic și Linnea Torstensson. Suedeza s-a retras din activitate.

În cursul acestei săptămâni, clubul bucureștean speră să primească wildcard-ul pentru Liga Campionilor, dar și o sumă de bani din partea Primăriei, pentru a acoperi restanțele financiare către jucătoare. „Tigroaicele” ar urma să înceapă pregătirile pentru noul sezon la data de 1 iulie.

 

 

Publicat: 15 06. 2020, 09:46
Actualizat: 15 06. 2020, 09:47