CSA Steaua a spus „pas”! Clubul din Ghencea s-a retras dintr-o competiție în care iau startul și finalistele Ligii Campionilor, după numai un an de participare

Organizatorii SEHA League, una dintre cele mai puternice competiții din Europa la nivel de cluburi, au anunțat distribuția pentru sezonul 2019-2020. Competiția va debuta în 3-4 septembrie cu 12 echipe la start, nu însă și CSA Steaua, care s-a retras după numai un sezon.

Cele două echipe care vor juca în sezonul 2019-2020 în SEHA League au fost împărție în două grupe:

Grupa A:

  • HC Vardar (MKD)
  • HC Nexe (CRO)
  • HC Tatran Presov (SVK)
  • HC Vojvodina (SRB)
  • HC Grundfos Tatabanya (HUN)
  • HC Motor Zaporozhye (UKR)

Grupa B:

  • HC PPD Zagreb (CRO)
  • HC Meshkov Brest (BLR)
  • HC Eurofarm Rabotnik (MKD)
  • HC Metaloplastika Sabac (SRB)
  • HC Telekom Veszprem (HUN)
  • HC Beijing Sport University (CHN)

Noutăți în ediția a 9-a a SEHA League sunt Telekom Veszprem, Motor Zaporozhye, Grundfos Tatabanya, Eurofarm Rabotnik, Metaloplastika Sabac și Beijing Sport University.

De remarcat faptul că Vardar Skopje și Veszprem, participante în SEHA League, sunt și finalistele ultimei ediții în Liga Campionilor.

Retragerea „militarilor” nu ține de partea financiară, din moment ce organizatorii se ocupau de absolut tot, deplasări, cazări, arbitraje, etc. CSA Steaua s-a plâns în sezonul trecut de un program mult prea aglomerat.

 

Publicat: 21 07. 2019, 15:54
Actualizat: 21 07. 2019, 16:09