Crina Pintea nu s-a putut opri din plâns la final și a avut o poziție tranșantă: „Îmi asum în totalitate rezultatul, puteam să ajut mai mult și nu se ajungea aici!”

Crina Pintea a fost la finalul jocului România – Cehia o figură a deznădejdii. Nu s-a putut opri din plâns și și-a asumat în totalitate vina eșecului în optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin.

Crina a încercat totuși să se descarce și a spus ce avea pe suflet: „Pur și simplu vreau să spun că îmi asum tot ceea ce s-a întâmplat azi. Pentru că am greșit foarte mult, am ratat foarte mult. M-am jucat cu focul. Atât pot să spun! Sunt foarte dezamăgită pentru că am muncit foarte mult și când a trebuit, nu am arătat ceea ce eu pot. Nu am ajutat echipa cu absolut nimic. Îmi asum în totalitate rezultatul, puteam să ajut mai mult și nu se ajungea aici! Am făcut greșeli multe pe final și asta ne-a costat”.

Gabriella Szucs a fost o altă handbalistă care a părăsit arena din Leipzig cu ochii în lacrimi. După joc, interul a ținut să evidențieze și arbitrajul, care a dictat nu mai puțin de 10 eliminări împotriva României. „Am făcut prea multe greșeli. Era greu să câștigăm după un astfel de meci,. Dar vreau să spun că și arbitrii au greșit mult contra noastră. Noi a trebuit să jucăm mereu în inferioritate numerică. E greu să te aperi în aceste condiții, să faci față”.

 

 

 

 

Publicat: 11 12. 2017, 22:38
Actualizat: 11 12. 2017, 22:39