Constanța, gata să atace din nou titlul în handbalul românesc! Cele cinci transferuri efectuate de HC Dobrogea Sud și cum va arăta lotul pentru sezonul 2017-2018

HC Dobrogea Sud Constanța este una dintre primele echipe care și-a definitivat lotul pentru sezonul următor al Ligii Naționale de handbal masculin. Pe banca tehnică a fost adus francezul Christian Gaudin, iar lotul a fost întărit cu 5 jucători, dintre care patru internaționali.

În primul sezon de la revenirea în Liga Națională, Constanța a reușit să se califice în cupele europene, după evoluțiile din întrecerea internă, disputarea finalei Cupei României și locul 4 în Liga Națională. HCDS a fost și singura formație care a învins Dinamo, campioana en-titre, în două rânduri. Pentru următoarea ediție de campionat, formația dobrogeană își propune și mai mult, să atace titlul de campioană, dar și un parcurs cât mai lung în Cupa EHF. Constanța a dominat handbalul românesc în perioada 2003-2014, timp în care a câștigat nu mai puțin de nouă titluri.

Pe banca tehnică a fost adus francezul Christian Gaudin, care printre altele a pregătit naționala pentru barajul cu Suedia de calificare la Campionatul Mondial din 2015. În CV-ul antrenorului se mai regăsesc echipe precum St. Raphael și Hamburg.

În ceea ce privește lotul de handbaliști, Constanța s-a întărit considerabil. Pe lângă faptul că a reușit să-și mențină majoritatea jucătorilor importanți din acest sezon, mai puțin Rudi Stănescu și Branislav Angelovski care s-au retras din activitate, a și transferat patru jucători de echipă națională.

Pentru postul de portar, lângă Sijan Dane, căruia i s-a prelungit contractul, a fost adus macedonianul Nikola Mitreski de la Benfica Lisabona.

Cele mai importante noutăți au venit însă la linia de 9 metri, acolo unde Constanța a avut probleme în ultimul sezon. Dalibor Cutura nu a avut susținerea necesară, iar în meciurile cu mare miză acest lucru s-a simțit. În primul rând, „creierul” echipei și-a prelungit contractul, iar în jurul lui au fost aduși alți trei handbaliști. Transferul numărul 1 este probabil cel al bosniacului Dejan Malinovic (inter dreapta, 25 ani), adus de la Creteil, care nu demult era inclus de EHF în categoria „Stelelor în devenire”, alături de jucători precum Mahe, Bylik și Sagosen. Partea dreaptă va fi acum betonată, având în vedere că în acea zonă vor mai juca Nemanja Crnoglavac, un inter dreapta de viitor, Laurențiu Toma și Ionuț Nistor (extreme dreapta), ambii certitudini pentru handbalul românesc, primul având și o istorie bogată la nivelul primei reprezentative.

Pentru posturile de inter stânga – centru au fost aduși Nemanja Mladenovic (sârb 23 ani, Metalurg Skopje) și Stevan Vujovic (muntenegrean, 27 ani, Balmazújvárosi KK). Mladenovic a fost crescut în centrele de juniori de la Veszprem și Gummersbach, echipă la care a și debutat la seniori, apoi a mai evoluat în Franța la Cesson, până să ajungă la Metalurg. Vujovic a evoluat la rândul lui în Macedonia pentru Vardar și Metalurg, dar și în campionatele Franței și Germaniei, la Selestat, respectiv Wetzlar.

Al 5-lea jucător adus de HCDS este Sabin Ignat (29 ani), un alt jucător care poate evolua în centru.

La capitol despărțiri, pe lângă cele două nume menționate mai sus, Stănescu și Angelovski care s-au retras, Constanța nu se va mai baza pe Dusko Celica și Ionuț Săulescu

Lotul Constanței pentru sezonul următor:

  • Portari: Mitrevski, Dane, Vasile
  • Extreme stânga: Buricea, Vujadinovic, Andrei Alexandru
  • Extreme dreapta: Toma, Nistor, Subțirică
  • Pivoți: Rakcevic, Nikolic, Soare
  • Linia de 9 metri: Cutura, Mladenovic, Vujovic, Moisa, Bologa, S. Ignat, Rohozneanu, Malinovic, Crnoglavac

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 20 06. 2017, 11:04
Actualizat: 17 07. 2017, 21:47