Constanța este din nou pe val în handbalul masculin, pe locul 1 în România și tot mai aproape de sferturile de finală ale Cupei EHF. Cum comentează Rudi Stănescu parcursul din Europa și care sunt principalele adversare la titlu

HC Dobrogea Sud Constanța traversează o perioadă de grație, poate cea mai bună de la înființarea acestui club după dispariția HCM Constanța. Echipa s-a instalat pe locul 1 în Liga Națională, fiind acum principala favorită pentru câștigarea sezonului regulat, iar în cupele europene are șanse mari să ajungă în sferturile de finală ale Cupei EHF.

„Delfinii” au câștigat ieri în Spania, cu 28-26 la Cuenca, și au urcat pe locul 2 în Grupa C a Cupei EHF. Astfel, în etapa următoare vor juca un meci decisiv cu Holstebro pe teren propriu, în tentativa de a-și asigura matematic locul 2 în grupă și, cine știe, poate și calificarea în sferturile de finală ale competiției cu o victorie la Porto.

„Pe 23 martie avem meci decisiv cu Holstebro la Constanța. Bineînțeles, ne dorim o calificare în turul următor și, de ce nu, putem visa la Final Four-ul Cupei EHF. Pentru noi va fi extraodinar. Și așa, faptul că am ajuns în grupe, că am obținut o victorie frumoasă în deplasare, ceea ce în cupelele europene este foarte greu, spune că suntem pe un drum bun, că am revenit în Europa. Suntem pe locul 2 cu șanse reale de a ne califica mai departe, spune multe despre profesionalismul echipei”, ne-a declarat Rudi Stănescu, președintele HC Dobrogea Sud Constanța.

Rezultatele din Europa nu sunt întâmplătoare, ci au fost anunțate prin parcursul din Liga Națională. În 2019, băieții lui Zvonko Sundovski au obținut victorii importante în deplasările cu Dunărea Călărași, Poli Timișoara și Steaua, astfel că au urcat pe locul 1.

„În acest an calendaristic nu am pierdut niciun meci în Liga Națională, ceea ce este bine pentru noi. Avem un moral foarte bun, s-a văzut și în cele două partide cu Cuenca. Să spunem că suntem pe val, cu toate că e cam mult spus. Ne facem datoria!

Suntem pe locul 1 în campionat printr-o conjunctură favorabilă, CSM București a făcut câțiva pași greșiți pe care nu trebuia să-i facă. Dar sezonul este încă luing, nu vreau să ne îmbătăm cu apă rece, suntem conștienți de faptul că nu înseamnă prea mult faptul că suntem în momentul de față pe locul 1″, a susținut portarul de legendă al Constanței.

În acest moment, HCDS este principala favorită pentru a câștiga sezonul regulat, având cel mai bun program în următoarele șase etape. „Campionatul abia atunci începe, după terminarea sezonului regulat. Avem prima șansă să terminăm pe locul 1, depinde numai de noi, dar bătaia peștelui este în play-off, iar istoria confirmă faptul că dacă termini sezonul regulat în frunte, nu înseamnă mare lucru. Avem exemplul HC Odorhei. Nimic nu este jucat după sezonul regulat, este doar o poziționare mai bună. Avantajul este însă mai mare acum față de vechiul sistem al play-off-ului, dar nu este decisiv. Acolo în play-off trebuie să-ți câștigi meciurile de acasă și unul-două în deplasare ca să poți să termini pe locul 1 în grupă și să joci finala”, a mai spus Rudi Stănescu.

Oficialul Constanței a nominalizat și principalele adversare la titlu, Dinamo, CSM București, Potaissa Turda.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Publicat: 04 03. 2019, 14:56
Actualizat: 04 03. 2019, 14:57