Cele mai bune! Cristina Neagu și Kristina Liscevic au fost superlativele sezonului trecut și au fost premiate înaintea „dublei” CSM București – SCM Rm. Vâlcea din Liga Campionilor

Cristina Neagu (CSM București) și Kristina Liscevic (SCM Rm.Vâlcea) au primit premiile pentru cea mai bună jucătoare a Ligii Florilor, respectiv cea mai bună handbalistă din străinătate a competiției interne feminine, pentru sezonul 2019-2020. Cele două jucătoare vor fi sâmbătă, de la ora 17:00, în tabere adverse în optimile de finală ale Ligii Campionilor – manșa tur.

Federația Română de Handbal a stabilit jucătorii anului în urma votului exprimat de antrenorii din Liga Florilor MOL.

Cele mai bune! Cristina Neagu și Kristina Liscevic au fost superlativele sezonului trecut

Cristina Neagu, căpitanul naționalei și inter stânga la CSM București, a fost desemnată cea mai bună din Liga Florilor în ediția trecută, iar Kristina Liscevic, de la SCM Rm.Vâlcea, a primit cele mai multe voturi la categoria jucătoarelor străine care evoluează în România. Ambele au fost premiate de președintele FRH, Alexandru Dedu, și de Camelia Ene, CEO MOL România, în cadrul unui eveniment desfășurat într-o stație de servicii MOL.

2020 a fost un an atipic, am jucat puține meciuri, dar când am jucat, am făcut-o bine. Le mulțumesc tuturor antrenorilor care m-au votat. Mama va fi foarte fericită pentru acest nou premiu, pentru că toate trofeele pe care le-am cucerit au rămas în casa părinților. Ei îmi păstrează în camera în care am crescut toate medaliile și cupele, au grijă de toate, le aranjează, la curăță”, a declarat Cristina Neagu.

Sunt fericită că am primit acest premiu, mai ales pentru că m-au votat antrenorii. Le mulțumesc tuturor și mă gândesc acum că am avut un an bun. Îmi place să joc în România, Liga Florilor este un campionat puternic, intens, mereu avem adversari care vor să ne învingă și avem întotdeauna meciuri grele”, a susținut și Kristina Liscevic.

Handbalul le ocupă cea mai mare parte a timpului celor două jucătoare, însă fetele găsesc și momente de respiro, atunci când își încarcă bateriile cu diverse activități.

Îmi place să merg în vacanță, mai ales vara, când am mai mult timp la dispoziție. Ca să mă relaxez citesc, merg la film, mă plimb…sigur, în contextul pandemiei a fost mai greu să realizez unele dintre aceste lucruri, dar încerc să mă deconectez cât de mult pot de la handbal pentru că am nevoie de pauză. Îmi place să conduc, nu vreau să stau în mașină în liniște, ascult muzică, orice gen”, a povestit Cristina Neagu.

Atunci când nu sunt la antrenament sau nu îmi studiez adversarii, încerc să mă relaxez. Muzica este cea mai mare pasiune a mea, fie că este vorba de cântat, scris piese, editare video pentru un clip pentru prima melodie pe care am scris-o…totul are legătură cu muzica. Când conduc, când fac curat în casă, înainte de antrenament, în cantonament, mereu cânt”, a precizat Kristina Liscevic.

Cele două handbaliste își vor conduce echipele în următoarele două săptămâni, într-o „dublă” istorică în Liga Campionilor la handbal feminin, CSM București – SCM Rm. Vâlcea. Manșa tur este sâmbătă, de la ora 17:00, pe terenul propriul al SCM Rm. Vâlcea.

Credit foto: Octav Ganea

Publicat: 02 03. 2021, 19:25
Actualizat: 02 03. 2021, 19:27