Cel mai tare transfer din România: lovitură de 5 stele pentru ‘galactice’!** Oltchim a transferat-o pe Bulatovic: „Vreau Liga”

După ce a anunțat despărțirea și de Elisei, Oltchim anunță încă un transfer de senzație la Vâlcea. Katarina Bulatovic de la Buducnost a semnat cu galacticele pentru un an de zile, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.

Cel mai bun inter dreapta din lume vine la Vâlcea după o serie fără egal de transferuri reușite de campioana României. Leynaud, Pineau, Barbosa și Navarro sunt cele patru transferuri de până acum ale vâlcencelor.

„Se încheie astăzi o perioadă de patru ani și jumătate la Buducnost. O perioadă foarte frumoasă pentru mine, cu satisfacții ce au culminat cu finala și câștigarea Ligii Campionilor sezonul acesta. M-am bucurat acolo de tot ceeea ce și-ar dori orice sportivă, respectiv o bună comunicare cu managementul clubului, cu colegele și suporterii. Dar întorcându-ne în prezent trebuie să remarc lunga perioadă în care clubul Oltchim a insistat să mă transfere, încercarile lor de a mă convinge să vin la Vâlcea și toate celelalte. Punctul culminant a fost în luna Martie a acestui an dar le mulțumesc încă o dată că m-au înțeles la vremea respectivă și m-au așteptat până astăzi. A fost greu în ultima perioadă să mă gândesc la oferta Oltchimului când aceasta venea pe fondul luptei noastre directe pentru finala Ligii Campionilor și nu numai: să nu uităm și meciurile Muntenegrului împotriva României.

De aceea, după o lungă analiză, nu am putut rezista tentației interesante – mai ales din punct de vedere sportiv – de a încerca și altceva, schimbând locul și echipa, pentru că eu îmi doresc să mă alătur legendelor care au câștigat Liga Campionilor mai mult de trei ori. Cum sunt câștigatoare de două ori al acestui prestigios trofeu, vreau cu Oltchim să fie a treia oară.

Este de înțeles ca sportivă să îți dorești să joci în echipa cu cele mai grozave jucătoare din handbalul feminin. Acum Vâlcea are astfel de jucătoare. De asemenea, să nu uităm suporterii și atmosfera din Vâlcea, foarte asemănătoare cu cea din Podgorica. Sunt fantastici!

Deasupra tuturor, aș vrea să pun oamenii din Oltchim, alături de sponsorul lor și ceilalți colaboratori, care nu au încetat niciun moment să creadă în mine. Voi răsplăti în felul meu acest lucru!”, a declarat Katarina Bulatovic pentru site-ul Oltchimului

Publicat: 07 06. 2012, 18:08
Actualizat: 07 06. 2012, 19:01